Categorie: articole neserioase

Am dezbătut în lung și în lat ce am crezut eu (și alții) că o să se întâmple în sezonul 8 din Game of Thrones (găsiți link-ul către articolul ăla aici).

E amuzant să îl citesc din nou… E amuzant și trist în același timp. Aproape nimic din ce am scris eu acolo nu s-a întâmplat. Și nu mă înțelegeți greșit, nu mă deranjează cum s-a desfășurat povestea în sine și cine stă pe tron acum, ci cum a fost regizat serialul. Povestea a fost grăbită și cele 6 episoade din sezonul 8 nu au cuprins nici pe departe toate detaliile și golurile lăsate deoparte de regizori.

Degeaba mi-am bătut eu gura pe rețelele de socializare să explic că sezonul 8 nu a fost nici pe departe atât de calitativ ca restul, că fanii înfocați au venit cu argumente de genul: „de ce nu te apuci tu să scrii scenariul pentru serial?” sau „nu te mai plânge atât și bucură-te de serial„.

Măi, serios, că m-aș fi apucat să îl scriu pentru același salariul pe care regizorii (David Benioff și D. B. Weiss) l-au primit. Vă promit că ieșea cu cel puțin 1% mai bun decât ce au scris ei. Asta în condițiile în care eu am zero experiență în ceea ce privește regizarea unui serial.

Regizorii au dat un interviu imediat după ce a apărut al IV-lea episod în care au zis că „În timp ce Dany a cam uitat despre Iron Fleet și armata lui Euron, ei cu sigurantă nu au uitat de ea”. Nu cumva voi ați uitat și alte detalii? Cum ar fi … cum să regizati ceva de calitate?

Cum să mă bucur de asemenea scenariu? Am așteptat 2 ani să iasă sezonul 8… Sunt alții care au urmărit Game of Thrones de la început (de acum 8 ani). Citisem acum aproape 1 an pe Reddit toate spoiler-ele care apăruseră și nu le-am crezut. Nimeni nu le-a crezut până după al III-lea sau al IV-lea episod apărut. Toate s-au îndeplinit. Așa ca le-am citit din nou și am sperat că ultimele 2 episoade să fie mai bune… dar m-am înșelat, din nou.

Game of Thrones mi-a lăsat un gust amar. Și toată vina e a regizorilor care s-au grăbit pentru că au acceptat să scrie scenariul și pentru noua trilogie Star Wars. Asta e ceea ce Lucifer și Game of Thrones au în comun. Fanii au lansat o petiție pentru fiecare în parte. Petiția de pe Change.org pentru refacerea ultimului sezon din Game of Thrones a strâns aproape 2 milioane de semnături.

Norocul meu e că a apărut sezonul 4 din Lucifer la timp, pe 8 Mai, fix cu o săptămână înainte ca Game of Thrones să se încheie.

Pentru cine nu știe, serialul Lucifer a fost anulat de Fox în Mai 2018 după 3 sezoane. Fanilor le-a plăcut atât de mult încât au făcut o petiție să fie reluat, mai ales că ultimul episod din sezonul 3 i-a lăsat în suspans. La o lună după ce a fost anulat, Netflix a anunțat că a cumpărat serialul Lucifer și că o să îl reia. Și mă bucur că au făcut-o. ULTIMUL SEZON DIN LUCIFER E ABSOLUT GENIAL. L-am urmărit de 2 ori de când a apărut… și asta spune multe având în vedere că eu nu m-am uitat la niciun serial de 2 ori până acum.

Serialul este despre Lucifer… da, acel Lucifer. Îngerul căzut, care în serial a coborât din Iad (sincer nu știu dacă a coborât sau a urcat… când aflați exact locația geografică a Iadului să mă anunțați și pe mine) și a venit în Los Angeles să se distreze. Deși le spune tuturor că el este diavolul, nimeni nu îl crede. Lucifer dă peste un caz al poliției din Los Angeles, unde o întâlnește pe detectiva Chloe.

Ei încep să rezolve împreună misterul crimelor din LA, cu ajutorul lui Ella (criminalist) și Dan (fostul soț al lui Chloe, care e și el detectiv). Tom Ellis (actorul care îl joacă pe Lucifer Morningstar) s-a căsătorit de curând, așa că fetelor, puteți să vă opriți din salivat acum. El a mai jucat și în Isn’t It Romantic (care a apărut anul ăsta), Family Guy, Merlin, Doctor Who și multe altele.

Nu vreau să vă dau prea multe detalii, dar serios, trebuie să vă apucați să îl vedeți cât mai curând. Primele 3 sezoane le găsiți pe Amazon Prime Video (sau mă rog, pe net undeva) și ultimul sezon pe Netflix. Deja au anunțat că sezonul al V-lea o să iasă la anul, acesta fiind ultimul din serie.

Da, nu ai citit greșit. Încă mai sunt destui jucători care au refuzat să se ducă pe Steam la DotA 2.

Eu am început să joc Dota în 2009, pe Garena. Mă tot uităm la cineva care juca pe vremea aia și am zis să încerc și eu. Adică până la urmă, ce ai mai bun de făcut când ești în clasa a noua la liceu?

În primul meu joc, mi s-a zis că trebuie să învăț singură, nu să mi se dea indicații tot timpul, că altfel nu o să învăț niciodată. Așa că m-am uitat eu la eroi și mi s-a părut drăguț Zeus (zeul Olimpului, știți voi, sună pompos) și l-am ales. Așa, și acum ce fac? „Încearcă să îți faci un item singură”, a scris cineva pe chat. Era 1v1 și aveam vreo 4500 gold. Am stat, m-am uitat… și nu ieșea nimic productiv. Toate itemele scumpe aveau câteva iteme din care trebuiau craftate. Și tot căutam și nu le găseam. Până când… o minune s-a întâmplat! Am găsit din ce trebuia craftat Black King Bar.

Deci Zeus, level 1, mid cu BKB. Versus Troll cu Treads și Mom. Cred că i-a luat 8 minute să ajungă în bază.

După ceva timp, am început să prind drag de eroii de Agility. La un anumit punct, aveam impresia că punctele de Agility îți dau mai mult Movement Speed. De fapt, eu de fiecare dată făceam Yasha…

Și totuși au fost câțiva eroi de care eu nu m-am atins pe parcursul toți anilor ăștia. Unul dintre ei este Geomancer. Prea multe butoane. Nu prea îmi plac eroii de Strength în nici măcar un joc (nu doar la DotA). Tot timpul aș alege dintre Agility și Intelligence. Unul dintre eroii mei preferați este Venomancer. Mi s-a zis că sunt cel mai enervant Veno. Șerpi. Șerpi peste tot.

Cred că am jucat pe Garena în jur de 1 an. Normal că numele meu atrăgea atenție și fiind fată, mi se permitea orice. Nu conta cum jucam, ce făceam, era bine că eram în joc. Cineva mi-a dat un cont colorat pe Garena, pe care l-am păstrat și apoi chiar am rămas cu același nickname când am plecat de pe Garena. Jucam doar pe Room 8. Când intram eu, era petrecere.

Cine își mai amintește de vremurile alea, poate își amintește și de liga DGL pe Garena Europe. Eh, păi pentru că sunt fată am primit vouch și acolo. Cred că am fost cel mai praf jucător din istoria DGL-ului.

Am jucat doar câteva meciuri acolo că nu avea rost să le stric meciurile oamenilor. De obicei se juca modul -ardm (All Random, Death Mode).

Îmi amintesc un joc. Îmi picase Warlock după ce am murit de vreo zece ori. Și mi-a zis tot team-ul doar să am grijă să nu pierd Warlock-ul. Și eu nu prea am înțeles de ce (nu jucam de foarte mult timp) și tot timpul eu jucam relaxată. Sincer nu îmi pasă dacă pierd sau câștig. Important e să mă distrez. Țin minte că eram deja în late game. Ai mei erau pe hartă împrăștiați. Era o liniște totală pe hartă. Nu vedeam nici un player din echipa adversă. Mă îndrept senină către runa de lângă Roshan. Toți cinci playerii de la echipa cealaltă au sărit pe mine. Fix o secundă le-a luat alor mei să își dea TP unde au apucat, pe lângă mine, și să sară să mă ajute. Eu în momentul în care i-am văzut pe aia cinci că sar pe mine, am luat mâna de la tastatură și mouse că nu era ca și cum aveam ce să fac să scap. Două secunde mai târziu, când văd că ăștia vin să mă ajute, nu mai știam cum să reacționez mai repede. Am primit heal și am apucat și eu să dau ulty după 5 secunde de stun și silence. A fost win în fight-ul ăla. Și ăla a fost cel mai bun teamplay pe care l-am experimentat de atunci și până acum.

În 2010 m-am mutat pe RGC. Imediat cum am aterizat și eu, am primit VIP pe room-ul de România. Îmi amintesc că unii erau foarte supărați că eu am primit VIP (rank-ul avea o culoare roz pe vremea aia) și ei care jucau acolo de ani de zile nu primiseră. Și pe bună dreptate. Mie mi s-a dat doar pentru că sunt femeie. După încă câteva luni, am primit moderator și am tot crescut în rank până am ajuns la maximul posibil, pe care încă îl am și în ziua de azi. Cert e și că am muncit pentru room și că știu cum să ajut cu orice problemă care poate apărea.

În 2013 a apărut DotA 2. Am primit o invitație să încerc DotA 2. Pot să spun că nu mi-a plăcut din prima secundă. Mulți dintre playerii care au ales DotA 2 au făcut-o din necesitate, pentru că DotA 1 murea încet, încet. Erau din ce în ce mai puțini playeri. Mulți spun că le-a luat ceva să se obișnuiască cu schimbarea, dar au reușit. Eu am 70 de ore în DotA 2 și tot nu m-am obișnuit. Deși în punctul ăsta pot să zic că am îmbătrânit destul și că m-am lăsat de DotA, tot mai intru câteodată să dau un joc de DotA 1.

Jocul a început să fie o copie a DotA 2. Hartă s-a schimbat și arată aproximativ la fel. Recent au introdus și banning phase la început de joc. Ultima hartă în momentul de față este DotA v6.88w9.4 Allstars. Sunt aproximativ 10000 de playeri constant pe RGC care joacă în timpul zilei și numărul crește pe seară.

În afară de administrarea room-ului România, sunt unul dintre reprezentanții fetelor de pe RGC. Avem un room special pentru fete (foarte puține) iar eu pot să ofer vouch după ce o persoană este verificată și este concluzionat că este de sex feminin.

Eu și Creative (RGC Designer; tot român) avem un room special de Tower Defense unde sunt permise orice hărți RPG de tower defense. Cea mai jucată hartă acolo este Legion TD Mega 3.5 (B11), pe care sunt sigură că ați jucat-o și pe alte platforme, cum ar fi GPlay. Îmi amintesc că era un bug pe GPlay la harta asta și anume că unitățile mureau când ajungeai la level 10 (după ce petreceai vreo 10-15 minute în joc, ceea ce era destul de enervant).

Am avut turnee și am avut în staff cei mai buni playeri la nivel global de Legion TD (cei care au jucat pe Garena poate îl cunosc pe campionul la Tower Defense: Derb-). Chiar am avut și un room de DotA și Legion TD Trivia, unde erau recompensați cei care răspundeau corect și cel mai rapid la întrebări din joc.

Ceea ce vreau să zic este că DotA 1 nu este mort. Nu încă. Știu că Blizzard a promis de mult timp că o să încerce să facă o nouă versiune pentru Warcraft III, dar nu cred că o să o vedem prea curând.

Dacă vă apucă nostalgia și vreți să jucăm un joc sau aveți întrebări despre cum să instalați jocul sau cum să folosiți platforma RGC, puteți să mă contactați prin formularul de contact de pe site sau pe pagina noastră de Facebook, Pe Față.

Mai multe detalii despre cum puteți juca găsiți aici.

Ubisoft nu mă plătește să scriu articolul ăsta… din păcate.

De Crăciun am primit cadou un cd key pentru joc și în aproape 4 luni l-am terminat (da, știu, să îmi fie rușine că mi-a luat atât). Am terminat story line-ul, am făcut fiecare side quest și am explorat fiecare părticică de hartă. Probabil că știu harta Egiptului Antic mai bine ca harta României.

Deși am jucat majoritatea jocurilor din seria AC, Origins e de departe cel mai reușit (până acum). Se vede câtă muncă, câtă dedicație și cât au transpirat developerii ca să aducă jocul în stadiul ăsta, DAR tot am găsit sute de bug-uri. Cele mai frecvente sunt când se blochează mount-ul sau chiar Bayek prin pereți.

După cum se observă în screenshots, setările mele au fost pe minim, deși am un ASUS K501U (Intel® Core™ i7 6500U Processor, NVIDIA® GeForce® 950M, 256GB SSD, 16 GB RAM, Windows 10 Home – licență plătită) care teoretic ar trebui să ducă jocul lejer. Înainte să vă decideți dacă vreți să îl cumpărați, eu zic să verificați minimul de specs care vă trebuie:

OS: Windows 7 SP1, Windows 8.1, Windows 10 (64-bit versions only)
PROCESSOR: Intel Core i5-2400s @ 2.5 GHz or AMD FX-6350 @ 3.9 GHz or equivalent
VIDEO CARD: NVIDIA GeForce GTX 660 or AMD R9 270 (2048 MB VRAM with Shader Model 5.0 or better)
SYSTEM RAM: 6GB
Resolution: 720p
Video Preset: Lowest

Nu vreau să vă dau spoilere despre poveste, dar pot spune că o să dați peste un mix de cultură egipteană, grecească și romană. O să auziți în jurul vostru mai multe limbi și o să vedeți diferite stiluri vestimentare în funcție de regiunea în care vă aflați (unele femei chiar sunt topless).

Sunt câteva lucruri diferite în Origins față de celelalte jocuri AC. Unul dintre ele este introducerea lui Senu, vulturul femelă al lui Bayek care poate fi controlat doar dacă Bayek nu este în combat. Senu poate să survoleze zone întregi, să identifice anumite personaje și să vâneze animale de talie mică. Un alt plus sunt abilitățile extra pentru personajul principal. Primești un punct de abilitate de fiecare dată când faci level sau când descoperi una din tabletele antice. Level-ul maxim este 40 doar cu varianta standard a jocului, dar dacă cumpărați cele două expansion-uri, level-ul maxim crește până la 55. Cele două expansion-uri aduc 2 porțiuni noi de hartă și în ele, tărâmul morților (sau lumea de dincolo, cum preferați).

Sunt foarte multe de spus despre gameplay, dar pot să vă dau câteva sfaturi că să nu vă enervați prea tare:

★ Nu este diferență de viteză sesizabilă între cămilă, cal sau carul de război. Dar, ce am observat eu este că calul poate sări mai sus și carul de război este foarte greu de controlat, mai ales în orașe.

★ Fiecare mount are cumva… personalitatea lui. De exemplu, prima mea cămilă, Majesty, era puțin îngrijorată de ce făceam eu. M-am dus să găsesc o comoară undeva în apă, am lăsat-o pe mal și eu mă băteam cu niște crocodili în apă, am reușit să scap și să mă urc pe un doc și Majesty intrase puțin în apă și încerca să se uite peste niște stuf să vadă dacă sunt bine. Până și expresia de pe fața ei era ceva de genul „You okay mate?”. M-a bufnit râsul când am văzut-o cum încerca să mă găsească cu privirea.

★ Itemele sunt clasificate în common, rare și legendary. În timp ce pentru arme și armură contează dacă un item este legendar sau nu, pentru mounts sau pentru îmbrăcăminte nu contează, tot ce se schimbă este aspectul. Când aveți doar iteme legendare echipate pe Bayek o să primiți achievement. All gold, baby.

★ Puteți să vă faceți upgrade singuri la anumite armuri sau iteme dacă aveți elementele necesare. Pentru asta, trebuie să vânați sau să furați elementele. Senu vă poate ajută să identificați pe cei care cară bunuri de valoare. După un timp, o să observați în orașe că este o echipă de 3 soldați, care merg în linie, iar primul este îmbrăcat în roșu. Tot timpul cel îmbrăcat în roșu o să aibă ceva valoros asupra lui (bani, lemn, piele, etc.). De asemenea, elementele se pot cumpăra de la piață, dar sunt deosebit de scumpe și prețul de vânzare pentru ele este infim.

★ Există animale pe care le poți vâna pentru piele (căprioare, lei, pantere, crocodili, hipopotami), există animale pe care le poți vâna pentru bani, există animale pe care le poți omorî din plăcere, și animalele domestice de prin orașe și sate (multe pisici, câini sunt văzuți foarte rar, măgări, boi, etc.).

★ Nu este recomandat combat-ul cu crocodili în apă. Animalele sălbatice fac destul damage chiar și la level mare.

★ Este esențial să completați cât mai multe side quests, nu doar pentru a curăța harta, dar și pentru că o să vă fie mult mai ușor să completați main quests dacă aveți câteva levels în plus față de level-ul recomandat.

★ La un moment dat, după ce povestea continuă, o să vă apară pe hartă niște simboluri cu un cap de drac. Degeaba o să vă zic eu să nu vă apropiați de ele, că oricum o să o faceți. Cel mai mic dintre ei are level 20. Eu vă sugerez să îl bateți când aveți level 28-30. Dacă vreți mai devreme, se poate, dar cu mult efort. De fiecare dată o să primiți un item legendar de la ei. Și acum întrebarea vine: „Dar ce fac cu ăia de la level 40, când și eu o să am același level ca ei?”. Eu am folosit assassinate, predator bow on fire în timp ce sunt pe mount, și în rest, pentru cei 10% din hp-ul rămas, puteți să vă încercați norocul să îi dați o bucată (poate cu un cursed weapon).

★ Abilitățile pentru tools mi se par foarte folositoare. Cu sleeping darts puteți adormi aproape orice inamic (cei cu multă armură nu o să fie atinși de darts) și puteți îmblânzi animale. Puteți să vă luați un leuț sau o hienă ca animal de companie. Psst, pisicile se pot mângâia în joc.

★ Berserk tool merge doar pe caracterele de nivel inferior vouă. Îl face pe soldat să o ia razna și să își atace echipa, după care o să moară (dacă dați Berserk pe un fioros cu armură, o să curețe singur baza lor). Doar să vă asigurați că vă luați tălpășița și vă ascundeți după ce dați Berserk, altfel o să îi îndepărtați de locul țintă de unde îi poate aduna pe ceilalți să îi omoare.

★ Fire bombs fac foarte mult damage și pot folosite și ca să distrageți soldații de la un anumit punct (și săgețile cu foc merg). Focul vă afectează și pe voi. Sunt anumite oale în joc pline cu ulei și dacă le așezați stategic într-o bază, tot ce vă trebuie sunt câteva săgeți cu foc pentru un impact colosal.

★ Poison darts și Flesh decay toxins afectează orice înafară de caracterul vostru și Senu (chiar și mount-ul; nu îl omoară, dar îl face mai slow). Poison darts: caracterele de nivel inferior le omoară în timp, iar pentru cele de nivelul vostru sau nivel superior aveți nevoie de mai mult damage. După ce caracterul este omorât, flesh decay toxin-ul se instalează în corp și orice trece în vecinătatea cadavrului este infectat. Am zis orice, cal, om, copil, pește, pasăre, pisică, tot orașul Alexandria (dacă infectarea a avut loc pe o stradă principală). Trust me, I’ve tried. And everyone dies. De asemenea, puteți infecta un cadavru cu flesh decay toxin dacă nu a mai fost infectat înainte sau dacă a trecut efectul.

★ Este un icon cu o cămilă turcoaz pe hartă. Este un copil care vă dă un quest. Quest-ul se resetează zilnic și ca rewards puteți primii oricând o legendară.

★ Scroll-urile care conțin ghicitori sunt mult mai ușor de rezolvat dacă știți harta bine.

★ Nu spargeți vasele mari de lut (în special în încăperile cu comori). Tot timpul sunt vipere în ele. Trei mușcături de viperă și ești mort. Sau dacă chiar vreți să le spargeți (s-ar putea să aveți nevoie de extra cristale la un anumit punct), spargeți-le cu fire bow.

★ O să auziți fraza „wise decision, gereh” de mai multe ori decât vă puteți imagina.

★ La un moment în joc, o să apăra așa un tip japonez cu plete, pe care îl teleportează phoenix-ul lui și dispar. Nu vă dau niciun sfat despre el. Vreau să știu ce caută în joc, cine e și ce vrea.

Și cam asta ar fi. Dacă aveți orice fel de întrebări despre joc, puteți contacta maestrul (eu, bineînțeles) prin formularul de contact de pe website sau pe pagina noastră de Facebook unde o să share-uim articolul.

Eu tare aștept să iasă următorul joc, Assassin’s Creed: Odyssey.

Mai multe poze în galeria de mai jos.

Această prezentare necesită JavaScript.

Nu vreau să fiu adoptată, nu caut nimic, doar mă laud pe website-ul mamei.

Voi ați mai văzut pisică care să miroasă orice, ca un cățel? Că eu nu am văzut… că în general nu suport alte pisici și mă rățoiesc la ele, după care ele fug.

Oricum… așa m-a învățat mama să miros orice. Nu trebuie să fie neapărat mâncare. Nu prea îmi plac mie parfumurile și mirosurile puternice, dar tot încerc să le miros și pe astea.
Dacă cumva mi se pare ceva apetisant o să încerc să și mănânc, chiar dacă e mama prin apropiere sau nu. Nu știu de ce s-a supărat pe mine ultima data când m-a prins că mâncam spumă izolantă de la ușa proaspăt instalată… și sigur nu a fost încântată că am păpat o întreagă plantă de Aloe Vera, că apoi mi-a luat ghiveciul… (și nu am mai putut să îmi bag gheruțele și în pământul din el).

În afară de mirosit chestii, mai îmi place să:

Spionez vecinii și orice trece prin fața geamului.

Să mă încălzesc pe calorifer. Burtica îmi stă în aer, că mama nu vrea să îmi cumpere un calorifer mai mare… 

Să ies la plimbare.  Cu lesa. Vecinii au zis prima dată că sunt un cățel mai mic… Era o babă care nu avea ochelari. 

Această prezentare necesită JavaScript.

 Și să distrug… cam orice. Am sărit cu lăbuțele pe televizor și l-am dat jos. Nu e vina mea că mama nu i-a pus protecție. Eu doar mă jucam. Am ros șosete, am ros încărcătoare de telefon… vreo 4.  

Într-o dimineață m-am dus la geam să mă holbez la pisicile de afară și după ce m-am plictisit să mă uit din înăuntru, am împins sita (sunt destul de puternică) și am ieșit afară pe pervaz.

Mama știa că așa fac și m-a lăsat în pace pentru câteva minute și cumva am alunecat… Noroc că locuiam la primul etaj. Când am aterizat în iarbă, am văzut că celelalte pisici se apropie de mine să mă cunoască, dar nu le-am băgat în seamă, ba chiar le-am dat câteva labe să mă lase în pace. După ce m-am plictisit să fac militărie cu ele, m-am dus în subsolul blocului să văd ce e acolo.

Pentru că pisicile nu îmi erau niște adversari pe măsură, am decis să mă bat cu un

șobolan gigant din canalizare. I-am dat și eu vreo două lăbuțe, dar m-a mușcat și mi-a luat blănița de pe bot!

Și fix când am terminat cu șobolanul, am auzit-o pe mama că mă striga disperată de afară. Am ieșit de la subsolul blocului și am văzut că pisicile încă erau aliniate și nu au scos niciun „Mau” când m-au văzut.

Am stat cuminte să mă ia mama în brațe și m-a dus înapoi sus. Încă nu l-am uitat pe „Mickey Mouse” care mi-a luat o porțiune de mustăți, dar noroc că s-a vindecat repede și l-am iertat.

Cam atât am avut de spus. Dacă vreți să mă mai admirați, sunt poze mai jos.

Această prezentare necesită JavaScript.

Ai crede că, dacă suntem în era tehnologiei și prosperității (cel puțin în Europa), oamenii ar avea o gândire mai diferită asupra societății și raselor umane.

Rasismul e ca o boală genetică… se propagă din generație în generație, cu șanse mici de vindecare. Îți va fi șoptit de prieteni, familie și nu numai.

Ricky Gervais, unul din regizorii și comedianții mei preferați a spus într-un interviu că suntem vulnerabili la sugestii când suntem copii. Creierul nostru e un burete care asimilează orice. E de ajuns o singură dată să auzim o remarcă de genul „ai dracu’ de unguri”, că deja începem să devenim rasiști, fără o explicație logică (nu că ar există una).

Interviul cu Ricky îl găsiți mai jos. Sunt 2 minute pe care promit că nu o să le pierdeți degeaba (deși subiectul este despre religie, ideea este asemănătoare).

https://youtu.be/9kl1rnyCCpg

Cum am specificat mai sus, rasismul nu are o logică. Nicio rasă nu îi e superioară alteia (deși aparent un studiu ar arăta că rasa albă ar fi inferioară fizic rasei de culoare și superioară mental).  Dacă vreți să citiți mai mult despre asta, găsiți articolele și studiile întregi pe Fox News și în cartea scrisă de Billy Hawkins.

Rasismul se naște din invidie, din frustrare și din gelozie. Rasismul există pentru că nu putem vedea deasupra unor bariere.

Haideți să ne îndreptăm atenția către un caz recent. H&M a scos o nouă colecție de haine pentru copii. În una din pozele de prezentare este un copil negru care pozează îmbrăcat într-un hanorac verde cu inscripția „coolest monkey în the jungle”.

O mare parte din oamenii care au văzut reclama au spus că cei de la H&M sunt rasisti și că așa ceva este inacceptabil.

Dar eu nu înțeleg… Care e problema? Că e un copil negru care poartă hanoracul? Trebuia să fie alb? Dacă copilul era de altă rasă atunci H&M nu mai sunt rasiști?

Sau sunt rasiști pentru că maimuțele sunt negre? Cred că oamenii ăștia nu au auzit de maimuțe cu blană albă. Sunt rasiști pentru că l-au făcut maimuță la figurat? Cea mai tare maimuță din junglă… Nu cu toții suntem niște maimuțe într-o junglă, în special într-un oraș mare? Că în partea rurală ne-aș asemăna mai mult cu niște panda la zoo.

https://twitter.com/MashishiPego/status/952972718114332672
Nu toți copiii sunt niște maimuțe când sunt mici? Ce, nu se cățără în copaci, nu țipă și nu mănâncă banane?

Nu, dragii mei, nu cei de la H&M sunt rasiști, ci voi sunteți. Credeți că maganerul de proiect și fotograful care a făcut poza au văzut un copil negru și de aceea l-au îmbrăcat în hanoracul ăla? Nu, ei au văzut doar un copil. Atât.

Credeți că o companie ca H&M ar face asta în mod intenționat? Până și părinții copilului au fost de acord că reclama nu e deloc rasistă. Dar prostia nu se oprește aici.

https://twitter.com/surh__says/status/955093536420048898

Câteva vedete, cum ar fi G-Eazy sau The Weeknd au renunțat la contractele cu H&M din cauza reclamei. După asta, a urmat o rundă finală a maimuțărelii.  Magazinele H&M din sudul Africii au fost vandalizate de activiști, care inițial s-au proptit în fața magazinelor cu pancarde și dansând.

A fost exact ce ar face niște maimuțe în orice fel de magazin. Ar da manechinele jos, ar încerca să fure haine (da, maimuțele sunt hoți celebrii, fură cam tot ce prind) și ar face gălăgie.

Acum cred că eu sunt rasistă…

În cazul în care ai petrecut cel puțin 20 de minute la rând la casă înainte de sărbători, atunci trebuie să citești acest „mic” ghid ca data viitoare să nu te mai enervezi.

Ingrediente:

1. Dopuri de urechi/căști
2. Monedă de 50 de bani
3. Telefon cu bateria încărcată și date mobile pornite
4. Baterie externă (în caz că cedează telefonul)
5. O revistă/un ziar, jurnal persoanal sau rebus

Înainte de toate, nu fi atât de idiot încât să crezi că nu îți trebuie un cărucior și că cumva, îți trebuie doar 3 produse. Alea 3 se transformă ușor în 10-15 și o să te trezești ca iei un coș care devine din ce în ce mai greu și decizi să îl pui jos în timp ce stai la coadă și să-l împingi câte 20 de centrimetrii de fiecare dată când se dă unul mai în față. Sau mai rău, să stai cu ele în brațe transpirând la casă.

Că să iei un cărucior îți trebuie o monedă de 50 de bani. Dacă nu ai, nu sta cu gândul că „lasă că schimb eu la casă”. Caută prin mașină, prin buzunare, interoghează pisica și găsește una. Dacă chiar nu găsești, în drum spre supermarket, du-te la un magazin de cartier și cumpără o gumă, că doar nu te-ai aștepta să îți schimbe cineva pe degeaba, nu? Dacă nici una din opțiunile de mai sus nu sunt valabile și ajungi la supermarket, nu te duce să te uiți la casieră ca boul în calendar până termină cu clientul ca să îți schimbe și ție 1 leu. Majoritatea firmelor nu le dă voie casierilor să schimbe bani din motive logice. Poți să îi păcălești sau îi lași fără mărunțiș. Du-te la Serviciul Clienți și cere-le lor. Dar dacă, să zicem prin absurd că nici ei nu te pot ajuta, atunci intră cu zâmbetul pe buze în magazin. O să fie foarte aglomerat și din cauza lipsei spațiului, majoritatea își lasă cărucioarele pe unde apucă. Ochiește-l pe unul și fură-i căruciorul când nu se uită. Ce naiba, doar e o practică ultra cunoscută. Mi s-au furat mie cărucioare cu produse în ele. După ce ai cărucior, ești setat și gata să petreci următoarele 2 ore în infern.

Ideal ar fi să ai o listă de cumpărături, că dacă nu, o să umblii ca un zombie printre rafturi după primele 30 de minute. Păstrează-ți energia și cumpără eficient. Nu vine apocalipsa și nu îți trebuie 24 de suluri de hârtie igienică că nu te apucă căcarea în 2 zile pe care le stai în casă. Ba din contră, poate că ar trebui să treci pe la farmacie să iei ceva de digestie. Sigur o să îți trebuiască. Și las-o mai ușor cu pâinea, că ai destule calorii și carbohidrați la fiecare masă.

Ok, am înțeles, îți trebuie și niște cărniță și o brânză bună, niște vin și ceva dulce, dar serios, nu îți trebuie o răzătoare la promoție și un geamantan, dacă singura dată când călătorești pe an este la mare la Vama Veche.

Regulă: bomboanele de pom (sau „saloane”, cum le mai zice în Banat) se pun în pom și se mănâncă după Crăciun. Nu se cumpără toată luna lui Decembrie ca să fie mâncate doar de dragul zahărului. Potoliți-vă că faceți diabet.

Când vedeți un angajat al magazinului, să știți că nu ați găsit un bol magic de cristal care o să vă spună orice. Nu se iluminează tavanul supermarketului și îngerii nu cântă. Nu vă entuziasmați, în majoritatea timpurilor ei nu vă pot ajuta. Ei sunt acolo doar pentru a aranja marfa pe rafturi. Nu sunt agenți de vânzări, nu vor să vă convingă să cumpărați ceva și în cazul în care vă pot ajuta cu o informație, să știți că au aflat și ei întâmplător.

Șansele ca un angajat să vă ajute sunt invers proporționale cu viteza lui de mișcare. Dacă stă pe loc și face ceva, atunci are timp de o întrebare. Dacă cumva merge sau aleargă, este pentru că chiar are unde să fie și poate că îl așteaptă transportul de pește la recepția mărfii.

Mai bine puteți întreba o fată care face promoție la un produs anume. Și așa se plictisește în alea 10 ore pe care le stă în picioare să facă reclamă la brânză topită. Și ele sunt clienți tot ca și voi și în 2 -3 zile pe care le petrec acolo, au dat 100 de ture de magazin și știu toate promoțiile. Cum am mai zis, se plictisesc și ele și își părăsesc postul.

Nu, Crăciunițele alea (nu mă refer la alea cu fustă scurtă și ciorapi, ci la planta aia cu flori roșii care apare așa ninja pe rafturi în Decembrie) nu rezistă mai mult de 1 săptămână. Dacă ai noroc, poate rezistă până la Sfântul Ion. Atunci puteți să o aruncați odată cu bradul de Crăciun. Sunt crescute și injectate cu tot felul de chimicale ca să reziste destul de mult pe rafturi. Atât.

Cadouri de Crăciun? Păi ce dracu’ ai păzit toată luna? Acum te-ai găsit să cumperi un set de deodorant și gel de duș? Nu puteai să le cumperi cu un weekend înainte când te-ai dus să îți cumperi zacuscă ca te prefaci că mănânci de post că să te spovedești înainte de Crăciun? Ce vă mai place să vă lăudați că țineți post … Și după aia vă duceți la preot să vă spovediți și mințiți despre cât de cuminți ați fost.

Jucăriile de Crăciun pentru copii care sunt expuse (mingi, săbii laser și pălării amuzante) nu sunt de încercat, ci de cumpărat. Nu vă mai puneți labele pe mingi, nu le mai aruncați prin magazin, nu sunteți un Jedi și prietenul vostru nu e un Sith că să vă bateți pe viață și pe moarte între raftul cu baterii pentru mașină și nici nu este Halloween că să încercați toate căciulile de Moș Crăciun. Tot la fel arătați și nu vă dă lumea like pe Facebook la selfie-ul pe care tocmai ce l-ați făcut în magazin că sunteți voi drăguți, ci din politețe.

Trebuie să dați peste unii care se ceartă în magazin. Ori că nu s-au decis dacă să ia smântâna cu mai puțină sau mai multă grăsime sau că nu le place muștarul ăla, voi tot o să auziți cearta. Sau se ceartă cu vreun angajat din vreun motiv prostesc. De asta trebuie să aveți dopuri de urechi sau căști. Desigur că o să mai fie și cuplul cu 2 copii la ora 22 care țipă la casieră că de ce nu grăbește mai repede că copiii trebuie să doarmă la ora aia. De parcă nimeni nu vede ironia în gestul lor. Ce cauți cu copiii în supermarket? De ce nu i-ai lăsat cu mă-ta?

Acum, partea cea mai obositoare este statul la rând la casă. Trebuie să vă înarmați cu ce aveți disponibil pentru a combate plictiseala. Citiți o carte sau o revistă, dar totuși aveți grijă să le-o arătați la intrare că agenții de la securitate nu au altceva ce să facă decât să vă urmărească pe voi în loc să se uite la tipul suspect cu palton lung care bagă pungi de creveți congelați pe interiorul de la palton.

Dacă cumva se pune o babă în fața voastră la casă fără să spună nimic, tratați-o cu respect. Puteți să intrați în vorbă cu ea și să îi spuneți că sunt oale de la Tefal la 10 lei la promoție pe un rând cât mai depărtat de casa voastră. Vă garantez eu că o să plece.

Vă puteți sprijini pe cărucior ca să nu vă doară spatele de la atâta stat în picioare. Săracii de voi, ai zice că ați primi bani, nu i-ați da. Vă mai uitați în cărucior, vă dați seama că poate nu vă trebuie conserva de mazăre și o lăsați pe un raft la întâmplare, ca toți țăranii. De preferat, puteți să o lăsați pe rafturile de gumă de lângă case că poate, poate, se găsește un tâmpit care a uitat să ia mazăre.

În sfârșit, când este rândul vostru, vă apucați să scoateți toate produsele din coș. Faceți și puțină mișcare între timp. Apleacă-te, ridică-te, etc. Vedeți că banda pe care puneți produsele nu e chiar cel mai curat loc din lume și deși sunteți conștienți că au mai fost 50 de clienți care și-au pus produsele acolo în ultima oră, tot o puneți pe casieră să șteargă banda și auziți cum vă înjură unul din spatele cozii.

Acum, partea cea mai importantă. Nu știu de ce lumea are impresia că casierul este pe post de asistent la relații cu clienții. E acolo doar pentru a vă scana produsele și pentru a vă lua banii. Atât. 2 sarcini foarte simple pe care voi le complicați. Nu îi spuneți că pe raionul 5 sunt produse expirate că nu îi păsa. Nimănui nu îi pasă, nici în România sau în altă țară. Nu întrebați de ce e un produs e mai scump sau mai ieftin că nu are habar. (și aici o să vă explic eu, dar cu altă ocazie; și nu, nu e motivul evident pe care îl credeți, cel că firma se gândește doar la profit)

Casierul nu vrea să vă ia mai mulți bani, nu vrea să vă scaneze produsele de 2 ori că nu are niciun interes. Nu se alege cu bacșiș la sfârșitul zilei și nici nu pleacă cu produse acasă. Ați face bine, în loc să vă holbați la el/ea, să puneți mâna pe produse și să le puneți în plase sau în coș. După ce a terminat de scanat, chiar dacă nu ați terminat de pus produsele unde trebuie, scoateți portofelul și plătiți. Nu trebuie să stea nimeni după voi. Nici casierul, nici alți 10 clienți. Banii și cardul de credit se dau în mână casierului, nu se aruncă la întâmplare. Nu sunteți mai șmecheri dacă aruncați o bancnotă ca să o ridice casierul.

Cam atât at fi. Dacă faceți cum v-am spus eu, poate nu o să aveți nevoie de Distonocalm.

În anii de facultate am lucrat part-time pentru cel mai mare supermarket din România. Deși nu a fost cea mai plăcută experiență din viața mea, au fost și destule momente amuzante, în cea mai mare parte declanșate de clienți.

Înainte să încep să vă povestesc vreau să zic că după 1 an și jumătate, am fost nominalizată ca unul dintre cei top 10 casieri. Vreau să zic că supermarket-ul avea un număr de peste 300 de casieri angajați și probabil că 80% au plecat în timpul cât eu am lucrat acolo. Nu am avut nicio plângere făcută de vreun client la adresa mea, dar nu pot să zic că am fost vreun model. Câteodată nici nu mă oboseam să zic un „Bună ziua!”.

Dar cu toate astea, clientul nu are tot timpul dreptate…

Într-o zi ca oarecare alta, eram pe o casă din aceea micuță, pentru produse puține. Nu era deloc aglomerat, deși era înainte de 8 Martie. Nu știu dacă știți, dar un client nu are voie să vină la o casă pentru produse puține cu un cărucior, pentru că nu poate ieși cu el din magazin. Casele sunt făcute în așa fel încât să nu poți să înșeli sistemul. Și în plus, locul unde poți să îți pui produsele este undeva la 30 de centimentri pe 30.

Personalul nu are voie să scoată carucioarele din magazin, pentru că se alege cu o monedă de 50 de bani și de fiecare dată când un angajat are pauză și vrea să se ducă la vestiar sau în sala de mese, este controlat de un agent de pază. Dacă agentul de pază îi găsește până și o monedă de 1 ban asupra lui, este o șansă foarte mare să fie dat afară. Și nu, contrar opiniei publice, noi nu aveam dreptul la bacșiș. 99% din clienți își scot singuri cărucioarele din magazin, iar pentru restul, un casier principal trebuie să cheme ori un agent de curățenie ori boschetarul din parcarea magazinului să ducă toate cărucioarele în zona exterioară a magazinului sau în parcare.

Vine un domn îmbrăcat bine cu un cărucior și cu câteva produse. Avea o floare în ghiveci, o pungă de cafea și o cutie de bomboane. I-am zis frumos că nu poate veni la mine din cauza căruciorului. M-a ignorat total și încerca să bage căruciorul pe linia casei și a observat că nu intră. Lumea deja se uita la el. A luat produsele din coș și eu am insistat să se ducă la colega din fața mea care era la o casă normală și care nu avea niciun client de 5 minute. Dar nici gând, el voia neapărat să vină la mine.

Vede că nu îi iese, lasă căruciorul în mijlocul drumului, lasă produsele la mine la casă și pleacă zicând că se duce să își ia un coș micuț. Nu am înțeles ce a vrut să zică, nici nu mi-am bătut capul și am pus produsele deoparte în caz că vine din nou.

Au trecut 15 minute, căruciorul a fost dat puțin dat la o parte de un angajat și apare din nou domnul nostru. Sper din tot sufletul că și-a bătut capul să mă găsească din nou. Avea un coș micuț cu altă floare, alt pachet de cafea și altă cutie de bomboane, toate la fel ca cele anterioare. Le pune pe tejghea și îl întreb ce facem cu cele care le-a lăsat aici.

Îmi zice: „Nu-mi trebuie și nu mă interesează. M-am dus să iau altele și să le pun într-un coș că să te învăț o lecție”.

Eu nu știam cum să reacționez. După 5 secunde de șoc, îi zic: „Deci ca să înțeleg, ați pierdut 15 minute că să va duceți să alegeți aceleași produse că să mă învățați pe mine o lecție?”

Îmi răspunde cu: „Câteodată o lecție cere timp” cu un ton așa arogant.

Era un băiat în spatele domnului la casă care auzise toată conversația și l-a bufnit râsul. Eu am început să zâmbesc, i-am încasat produsele și a plecat.

Partea cea mai amuzantă e că floarea care o alesese inițial era net superioară celei care a ajuns să o cumpere și pun pariu că i-a trebuit ceva timp să aleagă din nou una cât de cât drăguță și care nu era ofilită.

Până la urmă prostia e infinită…

Pot să vă întreb de ce sărbătoriți voi Paștele?

Sărbătoriți învierea Domnului sau pur și simplu faceți cumpărăturile necesare și vă comportați așa încât să fie social acceptabil? Sunteți o persoană religioasă și ați ținut post 40 de zile, ați fost la slujbe săptămâna asta, ați ținut post negru în Vinerea Mare? O să vă bucurați în momentul în care o să luați lumină la miezul nopții Duminica? O să simțiți că v-ați curățat sufletește și o să prețuiți momentul Învierii?

Sau sunteți în cealaltă extremă în care vă bucurați de zilele libere, cumpărați mielul, vopsiți ouăle și faceți pască doar pentru că așa e tradiția? În afară de astea, cumpărați cadouri celor mici, umpleți casa de iepurași de ciocolată, dați buzna în supermarket-uri pentru ultimele reduceri la cozonac și vă certați cu doamna din față pe ultima crizantemă care a mai rămas? Cât de dispuși ați fi să schimbați ceva în modul în care sărbătoriți??

Noi suntem curioși să vedem cum petrec românii noștri în aceste 3 zile și ca să vă încurajăm să împărtășiți cu noi aceste lucruri, ne-am hotărât să fim sinceri și fiecare dintre noi am scris cum ne simțim și cum ne comportăm în acea zi sfântă.

Florin Turcu: „Mai presus de ouă, miel, drob sau pască, pentru mine Paştele este despre
spiritualitate. Natura se reîntoarce la viață, noi suntem chemați să luăm lumină. Ne
bucurăm când luăm lumină, o aducem acasă cu grijă, ne linişteşte…despre asta este Paştele, despre liniște.„

Alina Cîrstescu:  „Paștele celebrează lumina, renașterea și viața , elemente de natură Christica. Dacă transpunem toate aceste lucruri în plan uman, ele se vor traduce prin următorul motto în stilul „The Edge of Tomorrow”: Mori, renaște, ia-o de la capăt, pentru că, în viață, „murim” în sens spiritual de 1000 de ori, dar și tot de atâtea ori „renaștem”, asemenea păsării Pheonix. Lucrul acesta ne face așadar niște mici Zei ai propriului nostru destin, până în momentul ruperii nodului circular și repetitiv al vieții prin atingerea nirvanei. „

Torj Vasile Nicolae: „Paștele… hmm, o zi ca oricare alta. Nu prea s-a prins spiritul sărbătorii la mine. Pentru mine Paștele însemna competiție între prieteni (colegi de școala ș.a.m.d.). O competiție între cine avea cel mai tare ou de Paște vopsit. Și așa va rămâne tot timpul.„

Alina Adobroaie:  „Oh, Crăciunul , ce fior mă trece doar la gândul ăsta! Paștele, un fior? Nu, doar un surâs leneș ce trădează dorința unor zile de odihnă; un post transformat acum ceva vreme într-o scurtă perioadă de „vegetare”; și o bucurie goală de copil cu intoleranță alimentară vopsind din nou ouă. „

Alexandra Viașu: „Pentru mine Paștele a fost dintotdeauna perioada anului în care am mâncat ouă fierte. Și plimbarea plăcută la miezul unei nopți de primăvară atunci când ne duceam să luăm lumină, urmată de priveliștea unui cimitir cuprins de miile de lumânări aprinse.„

Indiferent de cum hotărâți să sărbătoriți Paștele, noi nu suntem aici să judecăm, ci să vă urăm un Paște… pe gustul vostru! 

Pentru a evita orice confuzie, începe cu începutul…

Sau Mitul „Doar O Bere”

Cand e gașca adunată, slabe șanșe să ajungi acasă devreme. Mai ales dacă nu vrei să ajungi „piaza rea” a grupului. Așa că înghiți în sec și continui aventura cu grupul. Acuma că aventura va rămâne în același loc sau continuă în cluburi ? Rămâne un mister, ce se va dezvălui pe parcursul serii/nopții.

Cu siguranță ați auzit fraza (și ați fost în situația să spuneți și voi) :

„OK, doar o bere și după aia trebuie să ajung acasă ca mâine sunt la lucru.”

Ceea ce e o minciună ultra-mega-incredibil de gogonată. Dar o spunem oricum. De ce oare ? Cu speranța că amicii noștrii o să înțeleagă și o să ne lase să plecăm după încă o bere băută ? Haha, ce glumă bună :). De fapt, șanșele să apuci să faci decizii de capul tău în seara respectivă sunt aproape egale cu zero. Totul „dispare în neant” și rămâne o singură întrebare : „Cât o să mai bei ?”

Așa că de la barul din cartier unde v-ați adunat, se ajunge în primul club. Zic primul club, deoarece în marea majoritate de ieșiri cu amicii în oraș (poate chiar toate ieșiriile), ajungeți să vizitați mai mult de un club per seara. Că mai ții minte sau nu … ? Eh… asta e partea doua.

În primul club, totul începe relaxat. Se savurează o bere, se menține iluzia că noaptea se va încheia în curând cu mersul la somn devreme etc. Până în momentul când cineva aruncă „neintenționat” cuvântul SHOT.

Bineînțeles, încerci din răsputeri să readuci argumente că ai zi de lucru mâine etc… amicii aduc argumente că e doar un shot mic, că nu e tare și că e în regulă etc… O discuție dute-vino ce se aseamănă cu bârfele între femei. Pe durata discuției (inutilă), apar paharele de shoturi, băutura aleasă la shot (eu prefer tequila… mui bueno), iar barmanul întreabă cine plătește.

Când barmanul „intervine”, se lasă o „liniște”, unu din amici „se oferă” să facă cinste și să plătească el primul rând de shot-uri. Auzi că e doar primul rând de shot-uri și ai vrea să le reamintești amicilor că lucrezi mâine etc, dar realizezi că inutil să mai încerci.

Se ciocnesc paharele, se dau shot-urile pe gât… și așa se ajunge la al doilea rând de shot-uri. Țineți minte, nu sunt așa de tari, deci 1-2 „mici” băuturi merg. Ce se poate întâmpla ? Oh, multe se vor întâmpla. Doar că nu iți vei aminti, hehe.

Shot după shot, te eliberezi de inhibiții. Ce mai contează că mâine lucrezi, nu ? Iar dacă ești un „animal” la petreceri ca mine… oh, vei începe tu să sugerezi să beți mai mult. Te uiți în jur și observi că nu mai e același club, dar nu mai contează. Mai clipești o dată, alt club. Și tot așa, până te „trezești” la tine în pat (posibil). Pui alarma la telefon/ceas pentru următoarea zi și adormi la loc fără să-ți dai seama :).

Dar cum era mitul ? Doar o bere ? Ha ha…

Eh, efectele se simt următoarea zi :). Ne vedem în „marea mahmureală”!

Continuare în partea III-a…

Pentru a evita orice confuzie, începe cu începutul…

Te-a împins Dracu’ de la spate cu o furcă și d-aia te-ai dus să cumperi un gram de cocaină? Nu.

Și copiii care consumă droguri? Să zicem că unul dintre ei este copilul tău, e minor și a consumat până acum de mai multe ori. Să zicem că prima dată i s-au oferit droguri de către prieteni. Super, toate bune. I-a plăcut, vrea și a doua oară. Perfect. I-a plăcut și mai mult. A 3-a oară e deja convins că ar trebui să mai încerce. Acum eu vă întreb unde a fost un părinte în cele 3 dăți în care copilul lui a fost drogat? Aș zice că până la vârsta de 18 de ani cineva poate să fie absolvit de vină, pentru că încă este copil și “nu știe ce face” (deși, vă garantez că acel copil știe ce face și nu e că și cum pur și simplu nu poate gândi până la vârsta majoratului). Acel părinte o să dea vina pe traficantul de droguri pentru că e prea orb și nu a putut să comunice și să contruiasca o relație cu copilul lui. Dă vina pe el să se simtă mai bine, crede despre el că e un monstru lipsit de sentimente pentru că le vinde copiilor așa ceva. Da, e adevărat. Nu e nicio noutate că sunt oameni lipsiți de scrupule și coloană vertebrală pe lumea asta, tot timpul a fost așa. Îl doare în cot pe ăla că un adolescent vine și cumpără droguri de la el. E treaba ta să observi dacă e ceva neînregula cu copilul și cum poți împiedica asta. Dependența nu se creează după 3 dăți. Dependența se creează când cineva e prea orb să își dea seama că ceva e neînregula.  Și dacă un copil moare pentru prima dată când consumă pentru că e o doză prea mare, atunci e ca și cum ai spune că a picat un pian peste el în plină stradă. Poate te călca o mașină, poate te mușcă un șarpe, sunt atâtea moduri de a muri… E tragic, dar asta e realitatea.

Tu te duci să le cumperi, prima, a doua, a cincea oară. Tu îți distrugi viața, nimeni altcineva. Tu ești de vină, și dacă nu cauți ajutor de la cineva, e tot vina ta. Faza de negare se află acolo și va rămâne acolo până vei decide că trebuie să acționezi în acel sens. Știu că nu sunt multe centre de dezintoxicare în România, dar o să fie tot timpul oameni care o să fie dornici să te ajute.

Cazul lui Ionuț Gologan a spus totul în privința asta. E doar un copil care s-a dus să vândă 1 kilogram. Ar fi fost bogat dacă ar fi reușit. L-au prins pe aeroport și acum este într-o închisoare cu zero comfort și își așteaptă sentința la moarte. De fiecare dată când am citit comentariile la știrile cu el am văzut doar ură și dispreț de la oameni proști. Cum poți să spui că “ar trebui să fie chinuit și torturat”, că “merită închisoare pe viată” sau că “oamenii ca el ar trebui exterminați sau arsi”? Nu ești cu nimic mai bun, ba din contră, dacă gandești asemenea aberații. Nu spun că nu merită pușcărie, dar sentința cu moarte e mult prea aspră. De unde știți voi unde se duceau drogurile? Poate se duceau la niște bogătani bătrâni care stau cu un cocktail în mână și îi doare la bască de viață. Eu zic că înainte să vorbim/scriem ceva să învățăm să căutăm ceva pe Google și să nu judecăm pentru că ne-am obișnuit cu idei comuniste. Poate reușim și noi să ne civilizăm în următorii 20 de ani doar prin a nu judeca.

În videoclipul de mai jos o să vedeți cum marijuana ajută un pacient cu Parkinson. Dacă am învesti mai mult timp în a prelucra modul în care se folosesc drogurile, poate chiar ar ieși ceva bun într-o bună zi.

https://www.youtube.com/watch?v=EjakvTAmuQM

Înainte să îmi săriți în cap, vreau să spun că nu recomand consumul de droguri și nu sunt o admiratoare a celor care folosesc. O singură dată am fost curioasă să încerc și cam asta a fost. Cred că oricine de pe planeta asta a avut aceeași curiozitate. Și da, vorbesc de droguri ilegale. Cele legale le poate cumpăra oricine din orice magazin, aka țigări, cafea, alcool și dulciuri.

Că să intrii în contact cu așa ceva, trebuie ori să o cauți cu lumânarea ori să trăiești într-un mediu așa de nociv încât vecinul de deasupra din asta trăiește. Eu, persoanal nu am văzut un drog până la vârsta de 22 de ani. Nu am avut cunoștințe/prieteni care să fie fani și nici nu m-a pândit vreun gând negru. Defapt, mi-am zis că nu o să încerc niciodată, până am ajuns la concluzia că orice trebuie încercat măcar odată în viață. Experiența nu mi-a schimbat deloc percepția asupra lor și nici nu m-a făcut să îi condamn pe cei care fac trafic cu ele. Ei din asta trăiesc, e un job, și nu ar exista atâta timp cât nu ar avea clienți și cerere.

Sunt câteva țări, printre care și Olanda care au legalizat consumul lor. Acum sunt sigură că o să se trezească cineva să zică că aia sunt proști și noi suntem mai deștepți. Nu, ei au libertate și au gândit-o foarte bine. Câți morți au fost în Olanda în 2012 de la droguri? Sub 90. Vi se pare mult? Atunci ce ziceți de 27000 de decese produse de țigări? Hai să nu vorbim de Olanda, unde le poți cumpără la colț de stradă. Hai să zicem că este un plus, pentru că ele numai sunt văzute ca un fruct interzis și aparent sunt consumate mai responsabil (sper). Global, 250000 de oameni mor anual de la droguri. E mult, nu pot să o neg, dar știți câți mor de la alcool? 3,3 milioane. Cineva trebuie să vă deschidă ochii și aparent eu o să fiu aia.

De când am învățat să citesc (undeva pe la 3 ani) am văzut la știri cum erau condamnați traficanții de droguri, auzeam cum mor “copii” de la consumul lor, am văzut ce sentințe se dau și am tras concluzia că drogurile sunt rele și nu că trebuie să mă ating de ele. Toate bune, până când am realizat că cei care le vând nu au nicio vină, ci cei care le cumpără trebuie învinovățiți. Se fac bani frumoși din așa ceva și nu am să îi judec pentru asta. De fiecare dată când văd o știre despre cum a fost arestat un traficant de droguri, văd și comentariile oamenilor frustrați care spun că ar trebui omorâți, că sunt niște monștrii, că ei omoară copii, că ar trebui închiși pentru tot restul vieții. Dar întrebarea e, ce v-au făcut oamenii ăștia?

Ca să o lămurim, nu vorbim despre orice altă infracțiune (nu mă refer la mafia care face trafic de persoane umane, care omoară și care pe lângă mai fac și un bănuț din droguri), vorbesc doar despre vinderea substanțelor/plantelor ilegale. Acum parcă și aud cum zice cineva “ei sunt de vină că de asta mor oamenii”. Serios? Le bagă cineva pe gât ceva? Nu. Se duce traficantul la ei la ușă și îi amentinta că dacă nu cumpără, ceva rău se va întâmplă? Nu. Se ține unu’ după tine pe stradă până când îi cumperi un gram? Nu. Vine unu’ să îți pună în băutură ceva în fiecare zi? Nu. Îți trimite cineva mesaj cu oferta la droguri pe săptămâna asta? Nu. Te obligă cineva să îți injectezi ceva în mod frecvent? Nu. Toate acțiunile unui consumator sunt responsabilitatea lui. El se duce să îl caute pe respectivul, el știe unde îl găsește, el stabilește ce și cum. E vina consumatorului 100%.

Continuarea în partea a II-a aici.

„La bere înainte… la muncă înapoi…”

O vorbă adaptată relativ recent in generațiile din ziua de azi (cred). De ce zic asta ? Deoarece am observat că indiferent cât de obosit ajungi acasă de la lucru, când vezi apelul „lu’ D-zeu” (prietenul cel mai bun), care te cheamă la o bere, te luminezi mai rău decât pomul de Crăciun(ceea ce e un lucru bun dacă e în perioada sărbătorilor… poate).

Apoi vine primul impas… Nu, nu că ești obosit de la lucru. Am exclus motivul respectiv in paragraful anterior. Cred că noi românii si pe patul de moarte daca am fii, tot am merge la o bere sau la o petrecere cu prietenul cel mai bun. Dar revenind la oile noastre (nu Steaua), primul impas pe care îl și vociferezi e : „Dar nu am bani frate !”.

Răspunsul care îl primești te va face să te întrebi de ce naiba ai zis ce ai zis. Normal că nu contează dacă ai bani sau nu de bere. Berea e SFÂNTĂ ! Și noi românii știm asta foarte bine.

Așa că îți bagi ceva în ea durere de spate, picioare, mâini etc. și te îmbraci fain frumos și ieși cu prietenii la o bere. Ah, credeți că contează dacă a doua zi suntem la lucru ? Că trebuie să fim „so fresh and so clean…clean”, la fel ca în melodie ? Cel puțin cred că era dintr-o melodie fraza… Normal că nu ne batem capul cu așa chestii. Nu imediat.

„Problemele de bani” pe care le ai/aveți la ieșiri de genul se rezolvă când vă întâlniți. Prima oară se verifică meniul de bere ca să vedeți care e „aleasa” pe seara respectivă. Alegerea este influențată de cât de buni ați fost la matematică în liceu și de câți bani aveți in buzunare. În situații de genul ne este testată și eficiența. Vorba aia : „Cât mai multă bere pe bani puțini”. Iar dacă face cineva cinste, ai ajuns cel mai eficient.

După toată mini aventura de mai sus, ajunge si berea și începeți sa savurați. Știm cu toții ce e în gândul fiecăruia din primul moment când gustă berea. La preț așa mic, mai greu să fie berea de calitate. Dar pui un zâmbet de fericire (mai ales dacă face cineva cinste), și faci o remarcă gen : „Ce bună e berea !” sau „Ce bine alunecă pe gât !”. Nu vrem să insultăm pe ceilalți, deoarece suntem foarte politicoși. Mai ales când bem bere… în mare parte.

Dar ca la orice ieșire la bere, mai răsare câte un alt amic să apară și să se alăture grupului, implicit să se alăture la băut cu camarazii de „război”. Iar fiecare camarad aduce noi provizii de bani, pentru ca petrecerea să continue. Și care continuă cu stil, la care nici nu te așteptai in seara respectivă sau pentru ieșirea respectivă.

De aicea întrăm în Mitul „Doar O Bere”, ceea ce va fii un subiect pentru data viitoare. Până la continuarea aventurii, bucurați-vă de o bere rece si relaxați-vă…

Continuare în partea II-a…