Hai să vorbim despre pomul de Crăciun

Nu am putut să nu observ în ultima perioadă cum toată lumea se laudă excesiv pe rețelele de socializare cu pomul lor de Crăciun (în special pe anumite grupuri populare). Și nu numai. Decorațiuni de tot felul. Unii chiar s-au aventurat în a-și construi un șemineu din carton sau plastic, care ulterior e decorat cu șosete pentru cadouri sau/și betea și globuri.

Mă bucur să văd că și-au găsit o ocupație pe timp de pandemie. Dar știți cum e românul… tot timpul trebuie să se plângă de ceva. Ba nu e frumos, ba e prea mult, ba pomul e făcut prea devreme, ba „nu e așa tradiția”, etc.

Știți cum e aia cu capra vecinului? Vă arăt mai jos niște exemple de comentarii ale românilor de pe un grup de Facebook cu aproximativ 500 000 de membrii (toate de la postări cu brazii de Crăciun de anul ăsta).

Runda 1, „insultele”:

Când ceva nu e cumva „normal” și „tradițional”, automat apar insultele. Când nu ești că ei, este obligatoriu să nu exiști în pace . Apoi îi avem pe cei care vor să te insulte, dar se abțin.

Runda 2:

Și după toate astea, îi avem pe cei care susțin mare și tare tradiția. Care tradiție? Hai să vedem.

Runda 3:

Am căutat pe Google întăi „tradiția împodobirii bradului” și nu am găsit mare lucru. Pe prima pagină sunt aceleași articole copiate de la unii la alții. Nimeni nu se uită pe pagina a doua. Ceea ce am învățat este că tradiția împodobirii bradului în România a pornit în palatul regelui Carol I de Hohenzollern, în anul 1866, iar de atunci românii au preluat această tradiție (sursă).

Nu e pomenit niciunde cum și de ce a pornit această tradiție în Ajunul de Crăciun. Cineva a adăugat bucățică asta de informație chiar și pe pagina de Wikipedia, dar nu a pus nicio sursă:

Pentru că tot sunt confuză, am căutat și „de ce se împodobește bradul în ajun”. Nu am găsit nimic concret, înafară de „Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii alegeau în preajma acestei zile cel mai frumos pom de Crăciun și îl omagiau cu cele mai interesante decorațiuni pe care le aveau în casă.” (sursă).

Să înțeleg că „încă din cele mai vechi timpuri” înseamnă mai mult sau mai puțin de 150 de ani daca e să ne luam după sursa de mai sus, ceea ce e relativ nou daca e să mă întrebați pe mine. Tradițiile din Vest spun că decorațiunile (cu tot cu brad) se pot pune mult mai devreme, pentru că ziua de Advent pică undeva între 27 Noiembrie și 3 Decembrie. Dacă vrei să fii gata pentru data respectivă, poți să le pui chiar și mult mai devreme.

Dar acum parca vă aud că spuneți că „ce treabă avem noi cu tradițiile din Vest, doar noi suntem Creștin Ortodocși”. Și aveți perfecta dreptate, doar că tradiția împodobirii bradului nu e una Creștină (Catolică sau Ortodoxă), ci vine de la păgâni.

Și că să închei, puteți să vă luați opiniile și să vi le puneți în pom că să vă uitați la ele de sărbători. Sau cum zice o doamnă de pe același grup:

Sărbători fericite!

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: