Înainte să îmi săriți în cap, vreau să spun că nu recomand consumul de droguri și nu sunt o admiratoare a celor care folosesc. O singură dată am fost curioasă să încerc și cam asta a fost. Cred că oricine de pe planeta asta a avut aceeași curiozitate. Și da, vorbesc de droguri ilegale. Cele legale le poate cumpăra oricine din orice magazin, aka țigări, cafea, alcool și dulciuri.
Că să intrii în contact cu așa ceva, trebuie ori să o cauți cu lumânarea ori să trăiești într-un mediu așa de nociv încât vecinul de deasupra din asta trăiește. Eu, persoanal nu am văzut un drog până la vârsta de 22 de ani. Nu am avut cunoștințe/prieteni care să fie fani și nici nu m-a pândit vreun gând negru. Defapt, mi-am zis că nu o să încerc niciodată, până am ajuns la concluzia că orice trebuie încercat măcar odată în viață. Experiența nu mi-a schimbat deloc percepția asupra lor și nici nu m-a făcut să îi condamn pe cei care fac trafic cu ele. Ei din asta trăiesc, e un job, și nu ar exista atâta timp cât nu ar avea clienți și cerere.
Sunt câteva țări, printre care și Olanda care au legalizat consumul lor. Acum sunt sigură că o să se trezească cineva să zică că aia sunt proști și noi suntem mai deștepți. Nu, ei au libertate și au gândit-o foarte bine. Câți morți au fost în Olanda în 2012 de la droguri? Sub 90. Vi se pare mult? Atunci ce ziceți de 27000 de decese produse de țigări? Hai să nu vorbim de Olanda, unde le poți cumpără la colț de stradă. Hai să zicem că este un plus, pentru că ele numai sunt văzute ca un fruct interzis și aparent sunt consumate mai responsabil (sper). Global, 250000 de oameni mor anual de la droguri. E mult, nu pot să o neg, dar știți câți mor de la alcool? 3,3 milioane. Cineva trebuie să vă deschidă ochii și aparent eu o să fiu aia.
De când am învățat să citesc (undeva pe la 3 ani) am văzut la știri cum erau condamnați traficanții de droguri, auzeam cum mor “copii” de la consumul lor, am văzut ce sentințe se dau și am tras concluzia că drogurile sunt rele și nu că trebuie să mă ating de ele. Toate bune, până când am realizat că cei care le vând nu au nicio vină, ci cei care le cumpără trebuie învinovățiți. Se fac bani frumoși din așa ceva și nu am să îi judec pentru asta. De fiecare dată când văd o știre despre cum a fost arestat un traficant de droguri, văd și comentariile oamenilor frustrați care spun că ar trebui omorâți, că sunt niște monștrii, că ei omoară copii, că ar trebui închiși pentru tot restul vieții. Dar întrebarea e, ce v-au făcut oamenii ăștia?
Ca să o lămurim, nu vorbim despre orice altă infracțiune (nu mă refer la mafia care face trafic de persoane umane, care omoară și care pe lângă mai fac și un bănuț din droguri), vorbesc doar despre vinderea substanțelor/plantelor ilegale. Acum parcă și aud cum zice cineva “ei sunt de vină că de asta mor oamenii”. Serios? Le bagă cineva pe gât ceva? Nu. Se duce traficantul la ei la ușă și îi amentinta că dacă nu cumpără, ceva rău se va întâmplă? Nu. Se ține unu’ după tine pe stradă până când îi cumperi un gram? Nu. Vine unu’ să îți pună în băutură ceva în fiecare zi? Nu. Îți trimite cineva mesaj cu oferta la droguri pe săptămâna asta? Nu. Te obligă cineva să îți injectezi ceva în mod frecvent? Nu. Toate acțiunile unui consumator sunt responsabilitatea lui. El se duce să îl caute pe respectivul, el știe unde îl găsește, el stabilește ce și cum. E vina consumatorului 100%.
Continuarea în partea a II-a aici.
Indiferent cate critici ai primi pe subiectul asta, tin sa mentionez ca asta ii o categorie minoritara fata de celelalte „droguri” care ti le baga pe gat companiile si corporatiile globale. Asa cum spuneai si tu, nu sustin, nu judec toata treaba asta cu „ilegalele”. De fapt, omul in sine (aka spalatorul de creieri) sustine ca ii un drog, deoarece vindeca. Prin proprietatile sale, face chestii pe care nici o companie farmaceutica nu ar pune-o in aplicare. De ce? Din cauza banilor, desigur. De ce sa piarda profitul cand poate sa faca omul sa devina dependent de ele psihic. In orice caz, astept si a doua parte. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană