Pe Față

Autor: Vasile-Nicolae Torj

  • Cei care ne iubesc ar trebui prețuiți mai mult…

    Cei care ne iubesc ar trebui prețuiți mai mult…

     O cititoare loială (care își păstrează anonimatul) a vrut să împărtășească cu noi experiența ei.

    De ce să îi prețuim mai mult pe cei care îi iubim? Pentru că avem ce învăța de la ei. Învățăm să iubim, învățăm să urâm, învățam să fim indiferenți. Și fiecare lecție are prețul ei.

    Învățăm să iubim …

    Cum? Îmi amintesc și astăzi cum o conversație era plină de viață și fiecare cuvințel însemna mai mult decât părea. Deși au trecut aproape 10 ani, o iubire necondiționată nu ține cont de timp. Nu e nevoie de cuvinte specifice pentru a realiza cât te iubește cineva. E nevoie de acel mic BUZZ!!! pe mess, de un mesaj noaptea scris de pe telefonul părinților și de conversații despre cum crește firul de iarbă în Carpați.

    Îmi amintesc cum ai încercat să mă ajuți (doar așa ne-am întâlnit) și până în final, am ajuns să te ajut eu … prin iubire. Eu te-am învățat să iubești și să îți depășești limitele. Acele limite pe care nimeni nu te-a făcut să le atingi.

    Ne dăm mari în fața ceiluilalt pentru că vrem ca cineva să vadă că suntem speciali, să ne aprecieze. E frumos să te iubească cineva pentru ceea ce ești și pentru nimic mai mult. E păcat că doar după ce pierdem pe acel cineva special, ne dăm seama că altă persoană nu ne poate iubi și aprecia la fel.

    lovers-1256830_1280-1200x500
    Iubirea ne învață să fim orbi, dar e un blestem și o binecuvântare în același timp. Ești atât de orb încât nu vezi altă persoană în fața ochilor și asta e lucru bun. Ești atât de orb încât toată lumea din jurul tău știe că nu poți vedea o altă persoană în fața ochilor.

    Iubirea e când vrei să îi vezi ochii ceiluilalt, nu d-aia mi-ai spus să îmi dau ochelarii de soare jos? Ochelarii ăia au fost ultimul meu scut, ultima mea armă, doar ca să nu vezi tu ce simt. Tu ai avut o altă armă, una mai nociva… fumai țigară după țigară ca să îți ascunzi starea de neliniște… de data asta numai puteai să îți controlezi emoțiile, numai erai maestrul din spatele măștii.

    Nici măcar nu îmi amintesc despre ce am vorbit în acea oră… Nici măcar câteva cuvinte… Viața asta ne-a permis doar ora aia să o avem pentru noi. Am auzit că timpul este prețios, dar nu am crezut că poate fi atât de prețios. Poate într-o altă viață pot să îți fiu soție. Da, îmi amintesc când mi-ai spus că vrei să avem o viață împreună și ți-am spus că ești nebun. Mi-ai dat speranță și ai stârnit curiozitate… și încă în ziua de azi mă întreb cum ar fi fost să construim acea casă împreună.

    Gotta let go of all of our ghosts… We both know we ain’t kids no more…

    M-ai iubit atât de mult încât m-ai speriat. Mi-a fost frică de o așa iubire. Mi-a fost frică de privirea inocenta care se uita la mine din spatele monitorului cu atâta dragoste. Ego-ul meu a fost prea mare și pentru prima dată eu am fost maestrul și tu învățăcelul într-o bătălie a diplomației și a răcelii. Mi-am făcut bine temele, doar am avut de la cine învăța…

    M-ai iubit atât de mult încât după atâția ani ți-ai cerut scuze, mi-ai spus ca poate în viitor o să apreciez mai mult un prost care nu știe să își exprime sentimentele și că speri că zâmbesc mai mult… Că zâmbesc mai mult după perioadă în care am plâns după tine…

    Da, zâmbesc mai mult. Zâmbesc pentru că te-am cunoscut și pentru nu știi câtă dreptate ai.

    Purtăm nepăsarea ce pe un scut… Ne e greu să recunoaștem, dar purtăm aceleași măști…

    Învățăm să urâm…

    Dar dragii mei, ura nu este opusul iubirii. Când ai mințit doar că să mă protejezi, te-am urât… Nu, mint. Niciodată nu te-am urât. Am urât alte persoane pe care le-am iubit, dar nu pe tine. Nu am putut să te urăsc după ce ai făcut. Mi-ai impreitrit inima și m-ai făcut să mă comport ca un robot timp de o luna… Dar am avut partea ușoară, în timp ce tu eliminai o sticlă de vodkă pe zi. Aș fi vrut să îmi spui adevărul, multe s-ar fi rezolvat.

    A fost un moment de răzbunare când ți-am găsit un comentariu vechi la mine pe blog și l-am postat public doar ca să arăt lumii că nu ești de gheața, că ai arătat un pic de umanitate. Am considerat în momentul ăla că poate am expus lumii o fărâmă de slăbiciune pe care ai arătat-o. Am crezut oarecum că îți fac rău așa…
    Aș putea să descriu ura, dar nu vreau să pângăresc cuvintele astea. Ura nu are ce căuta aici. Punct.

    Învățăm să fim indiferenți…

    Am învățat de la cel mai bun cum poți să nu arăți nicio picătură de emoție. Cum să joci viața că pe un joc de poker. Am învățat să arăt că sunt superioară tuturor. Tu m-ai învățat să fiu mai bună, și nu în sensul caritabil. Pot să îmi iau doctoratul în diplomație, în arta minciunii, în privirea de psihopat și în interiorul fără emoție. Tu m-ai învățat cum să simt un gol pe interior. Nu credeam că e posibil. Îmi constuiesc zidurile singură și aproape nimic nu mă poate doborî.

    Crezi că e ușor?

    Crezi că e ușor să îți fie frică să arăți un zâmbet?

    Inocența mea s-a dus pe apa sâmbetei. Am uitat cum e să îți pese. Tu mi-ai arătat că trebuie să fiu mai puternică, să nu mă las călcată în picioare… Nu pot să zic că am avut mult de câștigat cu comportamentul meu. Am câștigat experiență, dar am pierdut persoane dragi…

    Deci, îți mulțumesc pentru ceea ce sunt azi.

     

  • Românii și distracția – Partea II-a

    Românii și distracția – Partea II-a

    Pentru a evita orice confuzie, începe cu începutul…

    Sau Mitul „Doar O Bere”

    Cand e gașca adunată, slabe șanșe să ajungi acasă devreme. Mai ales dacă nu vrei să ajungi „piaza rea” a grupului. Așa că înghiți în sec și continui aventura cu grupul. Acuma că aventura va rămâne în același loc sau continuă în cluburi ? Rămâne un mister, ce se va dezvălui pe parcursul serii/nopții.

    Cu siguranță ați auzit fraza (și ați fost în situația să spuneți și voi) :

    „OK, doar o bere și după aia trebuie să ajung acasă ca mâine sunt la lucru.”

    Ceea ce e o minciună ultra-mega-incredibil de gogonată. Dar o spunem oricum. De ce oare ? Cu speranța că amicii noștrii o să înțeleagă și o să ne lase să plecăm după încă o bere băută ? Haha, ce glumă bună :). De fapt, șanșele să apuci să faci decizii de capul tău în seara respectivă sunt aproape egale cu zero. Totul „dispare în neant” și rămâne o singură întrebare : „Cât o să mai bei ?”

    Așa că de la barul din cartier unde v-ați adunat, se ajunge în primul club. Zic primul club, deoarece în marea majoritate de ieșiri cu amicii în oraș (poate chiar toate ieșiriile), ajungeți să vizitați mai mult de un club per seara. Că mai ții minte sau nu … ? Eh… asta e partea doua.

    În primul club, totul începe relaxat. Se savurează o bere, se menține iluzia că noaptea se va încheia în curând cu mersul la somn devreme etc. Până în momentul când cineva aruncă „neintenționat” cuvântul SHOT.

    Bineînțeles, încerci din răsputeri să readuci argumente că ai zi de lucru mâine etc… amicii aduc argumente că e doar un shot mic, că nu e tare și că e în regulă etc… O discuție dute-vino ce se aseamănă cu bârfele între femei. Pe durata discuției (inutilă), apar paharele de shoturi, băutura aleasă la shot (eu prefer tequila… mui bueno), iar barmanul întreabă cine plătește.

    Când barmanul „intervine”, se lasă o „liniște”, unu din amici „se oferă” să facă cinste și să plătească el primul rând de shot-uri. Auzi că e doar primul rând de shot-uri și ai vrea să le reamintești amicilor că lucrezi mâine etc, dar realizezi că inutil să mai încerci.

    Se ciocnesc paharele, se dau shot-urile pe gât… și așa se ajunge la al doilea rând de shot-uri. Țineți minte, nu sunt așa de tari, deci 1-2 „mici” băuturi merg. Ce se poate întâmpla ? Oh, multe se vor întâmpla. Doar că nu iți vei aminti, hehe.

    Shot după shot, te eliberezi de inhibiții. Ce mai contează că mâine lucrezi, nu ? Iar dacă ești un „animal” la petreceri ca mine… oh, vei începe tu să sugerezi să beți mai mult. Te uiți în jur și observi că nu mai e același club, dar nu mai contează. Mai clipești o dată, alt club. Și tot așa, până te „trezești” la tine în pat (posibil). Pui alarma la telefon/ceas pentru următoarea zi și adormi la loc fără să-ți dai seama :).

    Dar cum era mitul ? Doar o bere ? Ha ha…

    Eh, efectele se simt următoarea zi :). Ne vedem în „marea mahmureală”!

    Continuare în partea III-a…

  • Românii și distracția – Partea I

    Românii și distracția – Partea I

    „La bere înainte… la muncă înapoi…”

    O vorbă adaptată relativ recent in generațiile din ziua de azi (cred). De ce zic asta ? Deoarece am observat că indiferent cât de obosit ajungi acasă de la lucru, când vezi apelul „lu’ D-zeu” (prietenul cel mai bun), care te cheamă la o bere, te luminezi mai rău decât pomul de Crăciun(ceea ce e un lucru bun dacă e în perioada sărbătorilor… poate).

    Apoi vine primul impas… Nu, nu că ești obosit de la lucru. Am exclus motivul respectiv in paragraful anterior. Cred că noi românii si pe patul de moarte daca am fii, tot am merge la o bere sau la o petrecere cu prietenul cel mai bun. Dar revenind la oile noastre (nu Steaua), primul impas pe care îl și vociferezi e : „Dar nu am bani frate !”.

    Răspunsul care îl primești te va face să te întrebi de ce naiba ai zis ce ai zis. Normal că nu contează dacă ai bani sau nu de bere. Berea e SFÂNTĂ ! Și noi românii știm asta foarte bine.

    Așa că îți bagi ceva în ea durere de spate, picioare, mâini etc. și te îmbraci fain frumos și ieși cu prietenii la o bere. Ah, credeți că contează dacă a doua zi suntem la lucru ? Că trebuie să fim „so fresh and so clean…clean”, la fel ca în melodie ? Cel puțin cred că era dintr-o melodie fraza… Normal că nu ne batem capul cu așa chestii. Nu imediat.

    „Problemele de bani” pe care le ai/aveți la ieșiri de genul se rezolvă când vă întâlniți. Prima oară se verifică meniul de bere ca să vedeți care e „aleasa” pe seara respectivă. Alegerea este influențată de cât de buni ați fost la matematică în liceu și de câți bani aveți in buzunare. În situații de genul ne este testată și eficiența. Vorba aia : „Cât mai multă bere pe bani puțini”. Iar dacă face cineva cinste, ai ajuns cel mai eficient.

    După toată mini aventura de mai sus, ajunge si berea și începeți sa savurați. Știm cu toții ce e în gândul fiecăruia din primul moment când gustă berea. La preț așa mic, mai greu să fie berea de calitate. Dar pui un zâmbet de fericire (mai ales dacă face cineva cinste), și faci o remarcă gen : „Ce bună e berea !” sau „Ce bine alunecă pe gât !”. Nu vrem să insultăm pe ceilalți, deoarece suntem foarte politicoși. Mai ales când bem bere… în mare parte.

    Dar ca la orice ieșire la bere, mai răsare câte un alt amic să apară și să se alăture grupului, implicit să se alăture la băut cu camarazii de „război”. Iar fiecare camarad aduce noi provizii de bani, pentru ca petrecerea să continue. Și care continuă cu stil, la care nici nu te așteptai in seara respectivă sau pentru ieșirea respectivă.

    De aicea întrăm în Mitul „Doar O Bere”, ceea ce va fii un subiect pentru data viitoare. Până la continuarea aventurii, bucurați-vă de o bere rece si relaxați-vă…

    Continuare în partea II-a…