Cei care ne iubesc ar trebui prețuiți mai mult…

Niciun comentariu

 O cititoare loială (care își păstrează anonimatul) a vrut să împărtășească cu noi experiența ei.

De ce să îi prețuim mai mult pe cei care îi iubim? Pentru că avem ce învăța de la ei. Învățăm să iubim, învățăm să urâm, învățam să fim indiferenți. Și fiecare lecție are prețul ei.

Învățăm să iubim …

Cum? Îmi amintesc și astăzi cum o conversație era plină de viață și fiecare cuvințel însemna mai mult decât părea. Deși au trecut aproape 10 ani, o iubire necondiționată nu ține cont de timp. Nu e nevoie de cuvinte specifice pentru a realiza cât te iubește cineva. E nevoie de acel mic BUZZ!!! pe mess, de un mesaj noaptea scris de pe telefonul părinților și de conversații despre cum crește firul de iarbă în Carpați.

Îmi amintesc cum ai încercat să mă ajuți (doar așa ne-am întâlnit) și până în final, am ajuns să te ajut eu … prin iubire. Eu te-am învățat să iubești și să îți depășești limitele. Acele limite pe care nimeni nu te-a făcut să le atingi.

Ne dăm mari în fața ceiluilalt pentru că vrem ca cineva să vadă că suntem speciali, să ne aprecieze. E frumos să te iubească cineva pentru ceea ce ești și pentru nimic mai mult. E păcat că doar după ce pierdem pe acel cineva special, ne dăm seama că altă persoană nu ne poate iubi și aprecia la fel.

lovers-1256830_1280-1200x500
Iubirea ne învață să fim orbi, dar e un blestem și o binecuvântare în același timp. Ești atât de orb încât nu vezi altă persoană în fața ochilor și asta e lucru bun. Ești atât de orb încât toată lumea din jurul tău știe că nu poți vedea o altă persoană în fața ochilor.

Iubirea e când vrei să îi vezi ochii ceiluilalt, nu d-aia mi-ai spus să îmi dau ochelarii de soare jos? Ochelarii ăia au fost ultimul meu scut, ultima mea armă, doar ca să nu vezi tu ce simt. Tu ai avut o altă armă, una mai nociva… fumai țigară după țigară ca să îți ascunzi starea de neliniște… de data asta numai puteai să îți controlezi emoțiile, numai erai maestrul din spatele măștii.

Nici măcar nu îmi amintesc despre ce am vorbit în acea oră… Nici măcar câteva cuvinte… Viața asta ne-a permis doar ora aia să o avem pentru noi. Am auzit că timpul este prețios, dar nu am crezut că poate fi atât de prețios. Poate într-o altă viață pot să îți fiu soție. Da, îmi amintesc când mi-ai spus că vrei să avem o viață împreună și ți-am spus că ești nebun. Mi-ai dat speranță și ai stârnit curiozitate… și încă în ziua de azi mă întreb cum ar fi fost să construim acea casă împreună.

Gotta let go of all of our ghosts… We both know we ain’t kids no more…

M-ai iubit atât de mult încât m-ai speriat. Mi-a fost frică de o așa iubire. Mi-a fost frică de privirea inocenta care se uita la mine din spatele monitorului cu atâta dragoste. Ego-ul meu a fost prea mare și pentru prima dată eu am fost maestrul și tu învățăcelul într-o bătălie a diplomației și a răcelii. Mi-am făcut bine temele, doar am avut de la cine învăța…

M-ai iubit atât de mult încât după atâția ani ți-ai cerut scuze, mi-ai spus ca poate în viitor o să apreciez mai mult un prost care nu știe să își exprime sentimentele și că speri că zâmbesc mai mult… Că zâmbesc mai mult după perioadă în care am plâns după tine…

Da, zâmbesc mai mult. Zâmbesc pentru că te-am cunoscut și pentru nu știi câtă dreptate ai.

Purtăm nepăsarea ce pe un scut… Ne e greu să recunoaștem, dar purtăm aceleași măști…

Învățăm să urâm…

Dar dragii mei, ura nu este opusul iubirii. Când ai mințit doar că să mă protejezi, te-am urât… Nu, mint. Niciodată nu te-am urât. Am urât alte persoane pe care le-am iubit, dar nu pe tine. Nu am putut să te urăsc după ce ai făcut. Mi-ai impreitrit inima și m-ai făcut să mă comport ca un robot timp de o luna… Dar am avut partea ușoară, în timp ce tu eliminai o sticlă de vodkă pe zi. Aș fi vrut să îmi spui adevărul, multe s-ar fi rezolvat.

A fost un moment de răzbunare când ți-am găsit un comentariu vechi la mine pe blog și l-am postat public doar ca să arăt lumii că nu ești de gheața, că ai arătat un pic de umanitate. Am considerat în momentul ăla că poate am expus lumii o fărâmă de slăbiciune pe care ai arătat-o. Am crezut oarecum că îți fac rău așa…
Aș putea să descriu ura, dar nu vreau să pângăresc cuvintele astea. Ura nu are ce căuta aici. Punct.

Învățăm să fim indiferenți…

Am învățat de la cel mai bun cum poți să nu arăți nicio picătură de emoție. Cum să joci viața că pe un joc de poker. Am învățat să arăt că sunt superioară tuturor. Tu m-ai învățat să fiu mai bună, și nu în sensul caritabil. Pot să îmi iau doctoratul în diplomație, în arta minciunii, în privirea de psihopat și în interiorul fără emoție. Tu m-ai învățat cum să simt un gol pe interior. Nu credeam că e posibil. Îmi constuiesc zidurile singură și aproape nimic nu mă poate doborî.

Crezi că e ușor?

Crezi că e ușor să îți fie frică să arăți un zâmbet?

Inocența mea s-a dus pe apa sâmbetei. Am uitat cum e să îți pese. Tu mi-ai arătat că trebuie să fiu mai puternică, să nu mă las călcată în picioare… Nu pot să zic că am avut mult de câștigat cu comportamentul meu. Am câștigat experiență, dar am pierdut persoane dragi…

Deci, îți mulțumesc pentru ceea ce sunt azi.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.