Autor: Adobroaie-M. Alina

Acum ceva timp, cu pasiune și încredere, am pus bazele unei echipe de tineri, în adevăratul sens al cuvântului. Au trecut două luni de când am decis să dăruim orașului Timișoara tot ce avem noi mai bun: timpul.

Animați de un scop comun, suntem pe cale să punem în mișcare bătrânul motor al educației civice românești. Cu puținul pe care îl avem, dorim să îi facem pe oameni să vadă limpede care este adevărata frumusețe a locului în care, zi de zi, hoinăresc – când pe o stradă, când pe o alta. Mai mult de atât, dorim să transmită acest mesaj mai departe, să apuce de frâiele inițiativei spre a-l reînvia în om pe el însuși; spre a cultiva în acesta spiritul civic și morala socială. Departe de orice tentă politică, echipa despre care vă vorbesc, unită sub numele „Volunterra”, vrea să demonstreze care este importanța conștiinței și că, apelând la aceasta, realitatea va evolua în forme inaccesibile minții cuprinse de ignoranță.

Scriu acest articol, nu pentru a promova o entitate încă necoagulată sub egida entității juridice, ci pentru a vă întreba: încotro ne îndreptăm? Suntem, oare, cu toții voluntari în propriile noastre înțelesuri, sau voluntari sunt doar cei ce se dedică aproapelui?

Acum că v-am stârnit un minim de interes asupra acestui subiect, vă provoc să deveniți autorii unei statistici, pornind de la secvența: „Eu cu ce îmi ajut aproapele? Îmi pot asuma forma realității actuale? Ar trebui?”.

Revenind din sfera filosofiei, voi lăsa mai jos scurt text, cu drag, din echipă: „Oricine își dorește ca mediul în care trăiește să fie unul curat și armonios. Din păcate, majoritatea persoanelor care se plâng de lipsa acestor calități ale mediului, au obiceiuri prea puțin „sănătoase”.

Azi a fost o zi foarte grea pentru noi. Nu ne gândeam că zona dimprejurul liceului nostru este neglijată, într-o manieră literalmente înfiorătoare, din punct de vedere al igienei…

Am reușit să strângem nu mai puțin de 15 saci plini de gunoaie, sau cum ne mai place să spunem: 15 saci plini de atitudini civice, nu tocmai încântătoare, ale oamenilor.

Pe noi, ideea de „Volunterra” ne-a unit într-o manieră pe care nu o pot explica: e frumos- suntem conduși de aceeaşi dorință nebună, de dorința de a-i face pe cei din jurul nostru să înțeleagă cât de importantă e păstrarea farmecului acestui oraș, ba chiar accentuarea acestuia. Cu cât avem mai multe provocări, cu atât mai bine colaboram și avem parte de mai mult „fun”.

Aceasta mișcare a noastră, nu doar la nivel ecologic (iar aici vom avea multe suprize), poate fi văzută chiar și ca pe un joc psihologic, de analiză a tipologiilor umane. Am observat oameni care ne incurajau, oameni ironici, unii care aruncau pe jos chiar in fața noastră, ba chiar cineva dornic să sară la bătaie… Niște bătrânici drăguțe ne-au invitat și în zona lor. Ideea e că, pe larg, ne-am putut da seama de tipurile de cetățeni cu care vom avea tangențe viitoare. Trageți voi concluzii…

În principiu, am făcut treabă bună, zic eu, și am lăsat curat în urma noastră, fie poate doar pentru o singură zi. Sunetem fericiți să știm că există oameni care apreciază munca noastră și oameni care iau atitudine, ajutându-ne sa ne îndeplinim obiectivul: să facem Timișoara frumoasă!

Mulțumim tuturor celor care ne ajută să răspândim acest mesaj, celor care ne înțeleg și, esențial, celor care contribuie la modelarea unui altfel de oraș, unul al cărui versiune este ceea ce ne dorim, prin propriul lor exemplu! Suntem veșnic recunoascători!!”– Iasmina Mascaliuc, membru al echipei „Volunterra”.

Într-un final, constatăm că nu este vorba doar de acest oraș, nu este vorba doar de un grup de oameni, sau de ceea ce fac uneori; ci de felul în care educația se confundă cu însăși evoluția. Să vă gândiți la asta! Să nu încetați vreodată să vă puneți întrebări; să nu refuzați să înțelegeți, să vă opuneți instinctului imoral și, mai apoi, să deveniți una cu schimbarea pe care o vreți în lume!

Această prezentare necesită JavaScript.

Dezvoltând în continuare subiectul problemei educaţionale româneşti, vom aborda ideea de programă şcolară. După cum o zice deja numele, programa şcolară reprezintă programul concret de desfăşurare a cursurilor în şcoli, cuprinzând un calendar detaliat al acestora.

Majoritatea statelor lumii au adoptat sisteme de şcolarizare bazate pe o astfel de structură „ajutătoare” ce are ca scop atât îmbunătăţirea performanţelor elevilor, cât şi ale profesorilor, ajungându-se astfel şi la mari progrese economice.
Programa şcolară a României este instabilă, fapt susţinut de părerile a tot mai multor elevi, aceştia catalogând-o:”slab organizată” şi „încărcată”. „Sistemul este învechit”, spun ei, „iar metodele de notare sunt standard”. În ultimii ani tot mai puţini sunt cei care aleg să facă performanţă la olimpiade, concursuri sau alte competiţii, acest lucru datorându-se lipsei de stimuli pe care copiii ar trebui să îi primească în şcoli: atât financiari, cât şi morali.

Întrebându-i pe tineri care ar fi măsura luată de ei în cazul în care viitorul ţării ar sta în mâinile lor, am concluzionat, cu dezamăgire, că 98% dintre aceştia „ar şterge cu buretele” tot ceea ce învăţământul românesc a cunoscut până acum, introducând, de urgenţă, arhicunoscutul model finlandez, sau urmându-i întru totul chiar pe americani.Pe scurt, ar distruge-o, pe ea – ţara.

De ce susţin acest lucru? E foarte simplu! Consider că modelul românesc este mult mai „zdravăn” decât cel din Finlanda şi mult mai practic decât cel din SUA, atât doar că e mult mai puţin atractiv… momentan: încetul cu încetul tinerii vor conştientiza situaţia actuală a României – sperăm.

Înainte să ne pripim, să ne punem următoarele întrebări: câţi dintre noi nu am auzit, sau am citit, chiar întâmplător, măcar odată în viaţă, despre elevi romani premiaţi la competiţii internaţionale, nu oricum, ci pe locul I? Sunt sigură că o mare parte am făcut-o. Acum: câţi am auzit sau am citit despre elevi finlandezi – locul I internaţional? Cu siguranţă, mai puţini! Ei bine, acest lucru nu se datorează finlandezilor – prea puţin pregătiţi, ci elevilor României – antrenaţi din greu de acest sistem „zdruncinat” pe care unii vor să îl înlocuiască cu ceea ce au auzit ei că „e mai bun”.

Nu sunt de acord cu modul în care funcţionează lucrurile pe plan educaţional la fel cum nu sunt de acord cu societatea care vrea să dărâme un „zid” al cărui primă cărămidă a fost pusă acum mult timp şi care încă poate fi salvat; însă, îmi place să cred că am încredere în noile generaţii ce într-o bună zi vor prelua frâiele acestui stat, umbrind Finlanda – model al învăţământului şi ajungând în sânul Europei moderne, departe de „ameninţările” SUA.

Actualmente, elevii nu sunt diferenţiaţi – lucru ce nu poate fi privit decât drept o mare pierdere: atât pentru aceştia cât şi pentru „Patria Mamă”. Fiecare copil este diferit într-un fel sau altul, cât timp sistemul îi face să creadă că sunt cu toţii „o apă şi un pământ” – premisă total eronată! Elevii români sunt capabili de orice! Unuia îi place mai mult istoria, altuia matematica sau desenul sau orice altceva; cu toate acestea, sunt puşi la un loc, sortarea fiind de o generalizare ieşită din comun. Toate acestea, însă, au un scop: îndobitocirea şcolarului. Statul nu doreşte, aparent, acei olimpici, de aceea stimulii ori lipsesc ori există – către nimic; statul doreşte, sincer, manipularea acestora neajutoraţi din acest punct de vedere. Cum altfel poate fi condusă o ţară în felul în care ştim prea bine – constant, dacă nu cu o armată de roboţi? Răspunsul este chiar aici: cu o armată de zombi spălaţi pe creier şi făcuţi să creadă că nu sunt buni de nimic – mai grav: că nu trebuie să fie altfel decât aşa şi că este normal. Oh da, este cu totul unic – special să faci parte din prostime!

Soluţia nu este dificilă: tine doar de voi, de fiecare, dacă vreţi să fiţi voi schimbarea sau dacă nu. Citiţi şi învăţaţi! Nu lăsaţi nicio zi să treacă fără să aflaţi ceva nou: nu o bârfă, ci o informaţie cu care să vă hrăniţi minţile fragede, pentru că, poate nu în douăzeci de ani, dar poate în cincizeci, România se va ridica datorită vouă: nu datorită celor ce iasă în stradă fără să ştie de ce, ci datorită celor ce studiază, celor ce se cultivă – capabili să acţioneze, nu doar pentru propria persoană, ci pentru un întreg popor!

De-a lungul timpului, România s-a confruntat cu o multitudine de probleme, majoritatea în plan: economic, politic, medical, dar cel mai important – pe plan educaţional.
Dezvoltând această temă cu diferite persoane, de la elevi – până la profesori, am concluzionat că educaţia nu este doar un fenomen social, ci este „un motor de pornire spre o viaţă decentă”, care, privit ca atare, devine „cel mai important bun al unei persoane”.

Preferând să îşi păstreze anonimatul, doctor în matematică al Colegiului Naţional Bănăţean, a declarat:”Dacă aş avea ocazia să mă întorc în timp, aş schimba un singur lucru: seriozitatea cu care am tratat educaţia” – susţinând într-un mod indirect însemnătatea şi necesitatea acesteia. Consider că, acest proces de instrucţie, este motivul pentru care, dacă ni se va lua totul, nu ni se va lua nimic.

Fiind specifică oamenilor, educaţia reprezintă singurul criteriu de diferenţiere între aceştia. Cei formaţi pe baza acestui principiu au capacitatea de a se adapta şi de a reacţiona conform situaţiilor întâmpinate, printr-un model comportamental mult mai avizat – cunoscând conturul societăţii de care aparţin; calităţi ce lipsesc celor ce nu deţin „micul pachet de libertate”.

După cum bine ştim, educaţia nu poate fi o problemă, însă sistemul educaţional din România prezintă probleme, mai exact lacune.
Dintr-o perspectivă a instituţionalizării, elevii şi studenţii sunt obligaţi să înveţe, de cele mai multe ori, în clădiri cu infrastructuri deteriorate, ce le pot pune sănătatea, dar şi viaţa, în pericol. Principalele nevoi nu le sunt satisfăcute, nu datorită lipsului bugetar, ci datorită nepăsării.

Dintr-un alt punct de vedere, copiii sunt buni, sunt inteligenţi, dar, implementând noţiuni nepotrivite, sistemul nu îi provoacă, nu îi stimulează cum ar trebui. Totul este o delăsare, un stres pentru impresia făcută celorlalţi, ci nu pentru dezvoltarea în ştiinţă şi în cultura elevilor, aceştia conştientizând că „stăm prost la capitolul seriozitate, dedicaţie şi muncă” -fiind nevoie de mult mai mult din aceste virtuţi pentru ca sistemul să progreseze – să meargă înainte.

Avem nevoie de o schimbare majoră: o arată şi datele cu privire la situaţia elevilor români – suntem la coadă. Cred că o schimbare este binevenită. Din păcate statul nu are suficienţi bani pentru o reformă totală, însă, noi nu tânjim după bani, ci după implicare. Proiecte şi concursuri există deja, dar majoritatea nu sunt interesaţi de ele. Trebuie să se schimbe conducerea. Trebuie să ajungă la conducere oameni capabili să vadă problemele şi lipsurile sistemului, iar abia după o reformă politică va fi posibilă o reformă educaţională. Toată lumea trebuie să îşi schimbe atitudinea – aceasta a degenerat mult faţă de adevăratul scop al şcolii şi al educaţiei.

Helvetius spunea că „omul este rodul educaţiei pe care o primeşte”, dar, în cazul în care nu ţi se oferă suficientă, cere mai mult. Dacă vrei să înveţi, învaţă! Principiile noastre sunt mai importante decât orice, aşa că, singura soluţie pe care am găsit-o în prezent este de a încerca din nou şi din nou, până când, într-o zi, vom reuşi să transmitem experienţa de viaţă către viitoarele generaţii tinere – până când vom reuşi să fim noi schimbarea ce nu va avea loc azi!