„Patria în primejdie”

Dezvoltând în continuare subiectul problemei educaţionale româneşti, vom aborda ideea de programă şcolară. După cum o zice deja numele, programa şcolară reprezintă programul concret de desfăşurare a cursurilor în şcoli, cuprinzând un calendar detaliat al acestora.

Majoritatea statelor lumii au adoptat sisteme de şcolarizare bazate pe o astfel de structură „ajutătoare” ce are ca scop atât îmbunătăţirea performanţelor elevilor, cât şi ale profesorilor, ajungându-se astfel şi la mari progrese economice.
Programa şcolară a României este instabilă, fapt susţinut de părerile a tot mai multor elevi, aceştia catalogând-o:”slab organizată” şi „încărcată”. „Sistemul este învechit”, spun ei, „iar metodele de notare sunt standard”. În ultimii ani tot mai puţini sunt cei care aleg să facă performanţă la olimpiade, concursuri sau alte competiţii, acest lucru datorându-se lipsei de stimuli pe care copiii ar trebui să îi primească în şcoli: atât financiari, cât şi morali.

Întrebându-i pe tineri care ar fi măsura luată de ei în cazul în care viitorul ţării ar sta în mâinile lor, am concluzionat, cu dezamăgire, că 98% dintre aceştia „ar şterge cu buretele” tot ceea ce învăţământul românesc a cunoscut până acum, introducând, de urgenţă, arhicunoscutul model finlandez, sau urmându-i întru totul chiar pe americani.Pe scurt, ar distruge-o, pe ea – ţara.

De ce susţin acest lucru? E foarte simplu! Consider că modelul românesc este mult mai „zdravăn” decât cel din Finlanda şi mult mai practic decât cel din SUA, atât doar că e mult mai puţin atractiv… momentan: încetul cu încetul tinerii vor conştientiza situaţia actuală a României – sperăm.

Înainte să ne pripim, să ne punem următoarele întrebări: câţi dintre noi nu am auzit, sau am citit, chiar întâmplător, măcar odată în viaţă, despre elevi romani premiaţi la competiţii internaţionale, nu oricum, ci pe locul I? Sunt sigură că o mare parte am făcut-o. Acum: câţi am auzit sau am citit despre elevi finlandezi – locul I internaţional? Cu siguranţă, mai puţini! Ei bine, acest lucru nu se datorează finlandezilor – prea puţin pregătiţi, ci elevilor României – antrenaţi din greu de acest sistem „zdruncinat” pe care unii vor să îl înlocuiască cu ceea ce au auzit ei că „e mai bun”.

Nu sunt de acord cu modul în care funcţionează lucrurile pe plan educaţional la fel cum nu sunt de acord cu societatea care vrea să dărâme un „zid” al cărui primă cărămidă a fost pusă acum mult timp şi care încă poate fi salvat; însă, îmi place să cred că am încredere în noile generaţii ce într-o bună zi vor prelua frâiele acestui stat, umbrind Finlanda – model al învăţământului şi ajungând în sânul Europei moderne, departe de „ameninţările” SUA.

Actualmente, elevii nu sunt diferenţiaţi – lucru ce nu poate fi privit decât drept o mare pierdere: atât pentru aceştia cât şi pentru „Patria Mamă”. Fiecare copil este diferit într-un fel sau altul, cât timp sistemul îi face să creadă că sunt cu toţii „o apă şi un pământ” – premisă total eronată! Elevii români sunt capabili de orice! Unuia îi place mai mult istoria, altuia matematica sau desenul sau orice altceva; cu toate acestea, sunt puşi la un loc, sortarea fiind de o generalizare ieşită din comun. Toate acestea, însă, au un scop: îndobitocirea şcolarului. Statul nu doreşte, aparent, acei olimpici, de aceea stimulii ori lipsesc ori există – către nimic; statul doreşte, sincer, manipularea acestora neajutoraţi din acest punct de vedere. Cum altfel poate fi condusă o ţară în felul în care ştim prea bine – constant, dacă nu cu o armată de roboţi? Răspunsul este chiar aici: cu o armată de zombi spălaţi pe creier şi făcuţi să creadă că nu sunt buni de nimic – mai grav: că nu trebuie să fie altfel decât aşa şi că este normal. Oh da, este cu totul unic – special să faci parte din prostime!

Soluţia nu este dificilă: tine doar de voi, de fiecare, dacă vreţi să fiţi voi schimbarea sau dacă nu. Citiţi şi învăţaţi! Nu lăsaţi nicio zi să treacă fără să aflaţi ceva nou: nu o bârfă, ci o informaţie cu care să vă hrăniţi minţile fragede, pentru că, poate nu în douăzeci de ani, dar poate în cincizeci, România se va ridica datorită vouă: nu datorită celor ce iasă în stradă fără să ştie de ce, ci datorită celor ce studiază, celor ce se cultivă – capabili să acţioneze, nu doar pentru propria persoană, ci pentru un întreg popor!