Problema educaţională

De-a lungul timpului, România s-a confruntat cu o multitudine de probleme, majoritatea în plan: economic, politic, medical, dar cel mai important – pe plan educaţional.
Dezvoltând această temă cu diferite persoane, de la elevi – până la profesori, am concluzionat că educaţia nu este doar un fenomen social, ci este „un motor de pornire spre o viaţă decentă”, care, privit ca atare, devine „cel mai important bun al unei persoane”.

Preferând să îşi păstreze anonimatul, doctor în matematică al Colegiului Naţional Bănăţean, a declarat:”Dacă aş avea ocazia să mă întorc în timp, aş schimba un singur lucru: seriozitatea cu care am tratat educaţia” – susţinând într-un mod indirect însemnătatea şi necesitatea acesteia. Consider că, acest proces de instrucţie, este motivul pentru care, dacă ni se va lua totul, nu ni se va lua nimic.

Fiind specifică oamenilor, educaţia reprezintă singurul criteriu de diferenţiere între aceştia. Cei formaţi pe baza acestui principiu au capacitatea de a se adapta şi de a reacţiona conform situaţiilor întâmpinate, printr-un model comportamental mult mai avizat – cunoscând conturul societăţii de care aparţin; calităţi ce lipsesc celor ce nu deţin „micul pachet de libertate”.

După cum bine ştim, educaţia nu poate fi o problemă, însă sistemul educaţional din România prezintă probleme, mai exact lacune.
Dintr-o perspectivă a instituţionalizării, elevii şi studenţii sunt obligaţi să înveţe, de cele mai multe ori, în clădiri cu infrastructuri deteriorate, ce le pot pune sănătatea, dar şi viaţa, în pericol. Principalele nevoi nu le sunt satisfăcute, nu datorită lipsului bugetar, ci datorită nepăsării.

Dintr-un alt punct de vedere, copiii sunt buni, sunt inteligenţi, dar, implementând noţiuni nepotrivite, sistemul nu îi provoacă, nu îi stimulează cum ar trebui. Totul este o delăsare, un stres pentru impresia făcută celorlalţi, ci nu pentru dezvoltarea în ştiinţă şi în cultura elevilor, aceştia conştientizând că „stăm prost la capitolul seriozitate, dedicaţie şi muncă” -fiind nevoie de mult mai mult din aceste virtuţi pentru ca sistemul să progreseze – să meargă înainte.

Avem nevoie de o schimbare majoră: o arată şi datele cu privire la situaţia elevilor români – suntem la coadă. Cred că o schimbare este binevenită. Din păcate statul nu are suficienţi bani pentru o reformă totală, însă, noi nu tânjim după bani, ci după implicare. Proiecte şi concursuri există deja, dar majoritatea nu sunt interesaţi de ele. Trebuie să se schimbe conducerea. Trebuie să ajungă la conducere oameni capabili să vadă problemele şi lipsurile sistemului, iar abia după o reformă politică va fi posibilă o reformă educaţională. Toată lumea trebuie să îşi schimbe atitudinea – aceasta a degenerat mult faţă de adevăratul scop al şcolii şi al educaţiei.

Helvetius spunea că „omul este rodul educaţiei pe care o primeşte”, dar, în cazul în care nu ţi se oferă suficientă, cere mai mult. Dacă vrei să înveţi, învaţă! Principiile noastre sunt mai importante decât orice, aşa că, singura soluţie pe care am găsit-o în prezent este de a încerca din nou şi din nou, până când, într-o zi, vom reuşi să transmitem experienţa de viaţă către viitoarele generaţii tinere – până când vom reuşi să fim noi schimbarea ce nu va avea loc azi!