Un scurt mesaj civic

Acum ceva timp, cu pasiune și încredere, am pus bazele unei echipe de tineri, în adevăratul sens al cuvântului. Au trecut două luni de când am decis să dăruim orașului Timișoara tot ce avem noi mai bun: timpul.

Animați de un scop comun, suntem pe cale să punem în mișcare bătrânul motor al educației civice românești. Cu puținul pe care îl avem, dorim să îi facem pe oameni să vadă limpede care este adevărata frumusețe a locului în care, zi de zi, hoinăresc – când pe o stradă, când pe o alta. Mai mult de atât, dorim să transmită acest mesaj mai departe, să apuce de frâiele inițiativei spre a-l reînvia în om pe el însuși; spre a cultiva în acesta spiritul civic și morala socială. Departe de orice tentă politică, echipa despre care vă vorbesc, unită sub numele „Volunterra”, vrea să demonstreze care este importanța conștiinței și că, apelând la aceasta, realitatea va evolua în forme inaccesibile minții cuprinse de ignoranță.

56476803_2468674449812353_7068358018399731712_n (1)

Scriu acest articol, nu pentru a promova o entitate încă necoagulată sub egida entității juridice, ci pentru a vă întreba: încotro ne îndreptăm? Suntem, oare, cu toții voluntari în propriile noastre înțelesuri, sau voluntari sunt doar cei ce se dedică aproapelui?

Acum că v-am stârnit un minim de interes asupra acestui subiect, vă provoc să deveniți autorii unei statistici, pornind de la secvența: „Eu cu ce îmi ajut aproapele? Îmi pot asuma forma realității actuale? Ar trebui?”.

56405492_455217698550874_1846455463307116544_n

Revenind din sfera filosofiei, voi lăsa mai jos scurt text, cu drag, din echipă: „Oricine își dorește ca mediul în care trăiește să fie unul curat și armonios. Din păcate, majoritatea persoanelor care se plâng de lipsa acestor calități ale mediului, au obiceiuri prea puțin „sănătoase”.

Azi a fost o zi foarte grea pentru noi. Nu ne gândeam că zona dimprejurul liceului nostru este neglijată, într-o manieră literalmente înfiorătoare, din punct de vedere al igienei…

Am reușit să strângem nu mai puțin de 15 saci plini de gunoaie, sau cum ne mai place să spunem: 15 saci plini de atitudini civice, nu tocmai încântătoare, ale oamenilor.

Pe noi, ideea de „Volunterra” ne-a unit într-o manieră pe care nu o pot explica: e frumos- suntem conduși de aceeaşi dorință nebună, de dorința de a-i face pe cei din jurul nostru să înțeleagă cât de importantă e păstrarea farmecului acestui oraș, ba chiar accentuarea acestuia. Cu cât avem mai multe provocări, cu atât mai bine colaboram și avem parte de mai mult „fun”.

56616288_2087366811317909_6912960041431597056_n

Aceasta mișcare a noastră, nu doar la nivel ecologic (iar aici vom avea multe suprize), poate fi văzută chiar și ca pe un joc psihologic, de analiză a tipologiilor umane. Am observat oameni care ne incurajau, oameni ironici, unii care aruncau pe jos chiar in fața noastră, ba chiar cineva dornic să sară la bătaie… Niște bătrânici drăguțe ne-au invitat și în zona lor. Ideea e că, pe larg, ne-am putut da seama de tipurile de cetățeni cu care vom avea tangențe viitoare. Trageți voi concluzii…

56673066_1057533707771359_4734106678151086080_n.jpg

În principiu, am făcut treabă bună, zic eu, și am lăsat curat în urma noastră, fie poate doar pentru o singură zi. Sunetem fericiți să știm că există oameni care apreciază munca noastră și oameni care iau atitudine, ajutându-ne sa ne îndeplinim obiectivul: să facem Timișoara frumoasă!

Mulțumim tuturor celor care ne ajută să răspândim acest mesaj, celor care ne înțeleg și, esențial, celor care contribuie la modelarea unui altfel de oraș, unul al cărui versiune este ceea ce ne dorim, prin propriul lor exemplu! Suntem veșnic recunoascători!!”– Iasmina Mascaliuc, membru al echipei „Volunterra”.

Într-un final, constatăm că nu este vorba doar de acest oraș, nu este vorba doar de un grup de oameni, sau de ceea ce fac uneori; ci de felul în care educația se confundă cu însăși evoluția. Să vă gândiți la asta! Să nu încetați vreodată să vă puneți întrebări; să nu refuzați să înțelegeți, să vă opuneți instinctului imoral și, mai apoi, să deveniți una cu schimbarea pe care o vreți în lume!

Această prezentare necesită JavaScript.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: