Dacă vrei să fii un observator tăcut și să înveți tainele psihologiei, îți sugerez să te duci într-un supermarket. De ce? Oricine trebuie să mănânce și de undeva trebuie să își procure mâncarea. În orice fel de magazin alimentar găsești oameni de la A la Z. Copii care iau alcool și țigări părinților, tipe plictisite care și-au pus machiajul doar pentru a cumpăra o pâine, mămici cu căruciorul cu plodul care plânge și care teoretic nu trebuia scos din casă doar pentru ca ea să își cumpere un ruj, babe nebune, cuplul de îndrăgostiți care nu se dezlipesc unul de altul când aleg brânza de pe raft, etc.
Oricum, tipul pe care vreau să îl descriu astăzi… nu pot să îl încadrez într-o categorie.
Într-o seară de vară, undeva aproape de ora închiderii, era o liniște monumentală. Erau 2 sau 3 clienți în tot supermarket-ul. Eu eram casieră la „gastro”, partea unde se servește mâncare caldă din magazin. Nu era ușor, având în vedere că trebuia să stau în picioare undeva la 10 ore, în timp ce servești oameni agitați și nervoși din cauză că nu și-au mâncat încă prânzul sau cina. Cu mine, mai era tipa care întreba clienții ce doresc și le punea mâncarea în caserole și tipul care făcea pizza.
Băiatul de la pizza vine lângă mine și lângă colega mea și nu știa cum să se exprime.
„Nu știu cum să vă zic, poate mi se pare mie… dar omul ăla numără frunzele de la un ananas.”
Reacția noastră instanta a fost „Ceee?” și ne-am uitat în direcția în care arăta el. Era un domn, pe la 35-40 de ani care avea un coș de cumpărături pe braț și cu ambele mâini ținea un ananas, numărând frunzele cu un deget. Am continuat să ne uităm la el pentru un minut să vedem ce face când termină de numărat. Ne întrebam de ce ar număra cineva frunzele… prețul este per bucată, nu pe kilogram. Niciodată prețul unui ananas întreg nu a fost pe kilogram. Voia unul cu frunze mai multe sau unul cu frunze mai puține? Ce face cu frunzele?
După ce a terminat de numărat frunzele, l-a pus jos și a luat alt ananas pentru același motiv. Noi rădeam încât se auzea în tot magazinul. Între timp, vine una din managere să mă întrebe dacă am bancnote de 10 lei în casă și se uita ciudat la noi că nu știa de ce râdem.
Într-un final, după ce a verificat vreo 5 ananași, și-a ales unul și a plecat spre casa de marcat.
Nici până în ziua de astăzi nu am putut să îmi dau seama de ce cineva ar număra frunzele de la un ananas…
Pe Față 