Mintea umana – un incredibil „Montagne-Russe” – Partea I

Niciun comentariu

Dacă subiectul despre iubire a devenit deja demult perimat, ar trebui să îi conferim atunci o altfel de interpretare. Aşadar, să o luăm cu începutul. Ca scriitor, ai datoria de a scrie despre iubire, dragoste şi aşa mai departe, dar, mai mult decât atât, ai datoria să rezonezi cu cititorii tăi. Acum, iubirea poate fi de mai multe feluri, poate lua “n” înfăţişări, te poate surprinde plăcut sau neplăcut.

Lumea din ziua de azi, generaţiile secolului XXI iau iubirea mult prea simplu, uitând clar să îi mai confere vreun sens real sau raţional chiar. Pentru că şi iubirea are o logică a ei proprie, deşi mulţi susţin că este un sentiment clar axat exclusiv pe „feeling and not thinking”. Mulţi oameni se îndrăgostesc din pură plictiseală, alţii – pentru că excesul de dopamină le prieşte, devening un drog pentru ei. Dar, departe de toate acestea, sunt relaţiile dintre oameni cu adevărat stabile, profunde şi cu sens? Vedem tot mai multe cazuri de divorţ în America şi în Europa chiar; copiii sunt absolut mândri că părinţii se despart, devenind aproape un lucru “fashionable” pentru ca părinţii să fie divorţaţi, şi ne întrebăm, în urma tuturor acestor modificări radicale, care mai e sensul să mai iubim? Iar la ele se mai adaugă şi legăturile de homosexualitate, care, din nou, au un caracter anormal, nefirsc, contrar firii umane, care, de la o generaţia la alta, capătă noi sensuri şi noi conotaţii din ce în ce mai înspăimântătoare. Iar dacă iubirea nu este decât o explozie chimică la nivel neuronal şi nimic mai mult, cu ce am mai putea schimba noi lucrul acesta? Dacă ceea ce gândim noi că este minunat, nu este de fapt decât o simplă adaptare şi o reacţie normală şi naturală a organismului la stimuli externi, pentru că nimeni nu poate nega faptul că sentimentul de ataşament faţă de cineva (fie el bărbat, tată, mamă, soră, femeie etc) nu este şi consecinţa unor transformări certe la nivel cerebral? De multe ori, nu realizăm că multe dintre deciziile noastre, reacţiile noastre, gândurile noastre, nu reprezintă nimic altceva decât o reacţie a subconştientului nostru.

fotos_de_sigmund_freud_2Analistul Sigmund Freud a consimţit faptul că omul este o fiinţă sociabilă, adică fiecare om are nevoie de alţi oameni, iar lucrul aceste vine şi ca o adaptare la realitatea acestei epoci. Numai că lucrul acesta a început să se manifeste în sens invers: deşi suntem din ce în ce mai mulţi, suntem din ce în ce mai singuri. Iar paradoxul acesta decurge tocmai din faptul că există prea multe incompatibilităţi între ceea ce vrem şi ceea ce ne oferă lumea/societatea. De multe ori, înnebunit de viaţă şi de probleme, nici nu mai ştii cu adevărat ce îţi doreşti, ajungând la concluzia că nu e nimic sfânt în om, ci că reprezentăm numai o ramură a încrengăturii biologice, genetice, sociale şi istorice din care noi am rezultat. Şi, cu toate aceste travalii istorice depuse de generaţiile trecute, de ce nu am găsit fericirea? Cumva am avut-o în trecut şi nu am recunoscut-o? Sau se află în viitor?

maxresdefaultSau mai grav: poate fericirea este tot o plăsmuire a minţii noastre, tot o reacţie chimică la nivelul minţii, asemenea sentimentului de iubire? Poate, asemenea prinţului arab din poemul lui Macedonski –„Noapte de decembrie”, care tinde să acceadă spre Mecca spirituală/cerească, şi noi vom muri cu speranţa că există şi ceva spiritual în noi, că ce se întâmplă are sens şi nu e o plăsumire numai?

ed240513473bb51a31a94eb3e41bbe15   Însă ideea fundamentală este că nu putem supravieţui fără oameni. Noi nu putem supravieţui fără „noi”. Şi, pentru a demonstra forţa pe care o avem unii asupra celorlalţi, s-a demonstrat ştiinţific faptul că numai adresându-i vorbe frumoase cuiva, lucrul acesta este generator de oxitocină la nivel cerebral (un hormon al fericirii care creşte nivelul de serotonină din creier); (spre exemplu, numai pronunţarea cuvântului „baby”, determină o „înmuiere” a celulelor nervoase, acestea relaxându-se instantaneu, adormind toată reţeaua neuronală, scurtcircuitând-o la modul pozitiv însă), determinându-ne astfel să ne liniştim şi să ne simţim bine. Toate aceste transformări se petrec strict la nivel submolecular, cerebral, neuronal, de-aceea este atât de insesizabilă această modificare chimică, dar explozivă.

Dar să revenim la problema iniţială. Spuneam că iubirea se manifestă sub multe forme. Să luăm, spre exemplu, iubirea maternă. Considerată mai puternică chiar şi decât aceea dintre soţi, această legătură dintre mamă şi copil generează schimburi incredibile de factori chimici la nivel cerebral, fundamentând legătura dintre mamă şi copil. Astfel se explică de ce copilul, atunci când este separat de mamă, plânge, şi, de multe ori, numai strict prezenţa ei îl poate linişti. La fel de bine se explică şi sacrificiul indubitabil şi necondiţionat pe care mama îl face pentru copil. Legătura organică dintre cei doi condiţionează clar puterea de sacrificiu. Perioada de formare a copilului în uterul mamei şi mai apoi legătura fizică (implicaţie emoţională) conduce la un caracter invariabil între cei doi.

hands1„Îi vedem” cu adevărat numai pe cei pe care îi iubim. Numai cu persoanele care ne-au impregnat şi impresionat emoţional şi organic putem cu adevărat rezona, numai lor le putem simţi vibraţiile subtile interioare, vibraţii imperceptibile însă de către străini.

 

Continuarea în partea a II-a articolului…

Surse: www.basedefotos.com, Ancient Arabic Music – Arabian Winds, Pinterest, www.caringhandspediatrictherapy.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.