Succesul – o Artă sau o Şansă? – Partea a II-a

      Dacă este să plecăm cu ceva din viaţa asta, ar fi următorul lucru: niciodată să nu îţi planifici viaţa, pentru că atunci vor interveni nemiloasele legi ale lui Murphy. De multe ori, vor veni lucrurile singure ele la tine, dacă nu ţi le doreşti atât de mult, decât dacă îţi doreşti cu disperare ceva. Ştiţi epigrama lui Murphy: „Anything that can go wrong, will go wrong.”, aşa că nu vă imaginaţi că veţi scăpa de lucrul acela rău sau că el nu se va întâmpla. Prevenirea este de multe ori inutilă, de-aceea este bine să lăsaţi lucrurile să meargă de la sine. Îmi imaginez că nici vieţii nu îi place să fie controlată (dacă viaţa ar fi personificată), după cum nici nouă nu ne place să ni se impună ceva ce nu vrem să facem. So, best solution: let it go, no matter what. Ştiu şi sunt conştientă că partea cu “let go” este cea mai dificilă, dar tocmai lipsa controlului aduce un oarecare control asupra vieţii. Când ai senzaţia că nu controlezi nimic, tocmai atunci ai cel mai mare control (inconştient) asupra ei, şi la fel se întâmplă şi cu visele şi aspiraţiile noastre. Tocmai când credem că suntem cel mai departe de ţinta noastră, atunci suntem cel mai aproape de fapt de ea. Soarta ne induce acest tip de miraj, ca să ne testeze la maximum credinţa şi fidelitatea.

O diferenţă importantă şi semnificativă pe care am de gând să o subliniez aici este următoarea: marea prăpastie dintre „a putea şi a nu putea (să duci la îndeplinire un lucru)”. Mulţi vă vor spune că dacă nu puteţi face un lucru, înseamnă că nu vreţi să îl faceţi. Acum, mai există şi o mare diferenţă între „a vrea şi a putea”, deoarece poţi să vrei şi să vrei, dar să nu poţi. Ce facem în această situaţie? Încetăm să mai vrem sau încetăm să mai putem? Ideea este în felul următor: dacă vrei, problema este pe jumătate rezolvată, aşa că dacă vrei să devii pilot de avion, totul rămâne la latitudinea ta cum îţi vei manageria viaţa şi resursele; bine, asta în cazul în care nu îţi doreşti foarte multe de la viaţă (eu ştiu, să ajungi pe lună, dar tu să ai 100 kg şi să fii cardiac).

Cea de-a doua variantă (a putea şi a nu vrea) este the trickiest one, întrucât nu putem face mai nimic fără voinţă. De multe ori, ea ne dictează de multe ori ce vom face, ce facem chiar acum. Daca nu am, spre exemplu, o voinţă minimă de a mă ridica din pat dimineaţa sau să merg să îmi fac curat în cameră, totul se va perima şi în jurul meu. Mediul şi oamenii sunt reflecţiile gândurilor noastre, ei ne reflectă pe noi ca o oglindă, iar noi facem la fel cu ei. Fiecare om se reflectă şi este absorbit în celălalt fără să conştientizeze acest lucru, pentru că lucrurile astea se întâmplă la nivel psihologic subtil.

Acum, referitor la succes şi dacă el este rezultatul oportunităţilor sau al muncii nostre: consider că succesul în viaţă presupune mai multe lucruri, presupune ca mai multe planuri din viaţa ta să fie în armonie şi aliniament: un job frumos în care faci cu adevărat ce îţi place, familia ta care te face fericit, călătoriile, relaţiile bune cu cei din jur şi o relativă stabilitate materială şi financiară vor culmina indubitail spre succes. Nu trebuie să fii la Hollywood ca să fii fericit. Dacă eşti înconjurat de oameni de calitate care te vor face întotdeauna mai bun şi dacă ai pe cineva lângă tine care să te ţină de mână şi să îţi spună: „E în regulă. Vom trece şi peste asta.” este un lucru de nepreţuit. Nu mai poţi cere ceva mai mult decât atât. Pentru că, la urma-urmelor, suntem oameni şi, pe undeva, animale. Nu avem nevoie de multe pentru a fii fericiţi. Dacă dimineaţa te trezeşti şi soarele se filtrează dulce prin perdeaua camerei tale, iar locul în care te duci este profesionist, iar când te întorci acasă – ai la cine să te întorci – atunci poţi spune că eşti mai mult decât un om de succes – eşti fericit! Enjoy it to the last bit! Bineînţeles că mulţi nu vor fi fericiţi nici aşa. Vor dori întotdeauna mai mult.

Dar vă sugerez să ascultaţi sfatul bătrânului înţelept Oogway: „The more you take, the less you have.”

Ce vreţi/doriţi să faceţi în viaţă nu depinde numai de voi, ci şi de ceilalţi. Nu e cum se spune: că depinde totul de tine. Da, depinde de tine într-o anumită măsură, dar atât. Ce facem cu viaţa noastră depinde de noi toţi, depinde de înţelegerea celor din jur, de umanitatea lor, de inteligenţa lor, de bunătatea lor. Piramidele de la Giza nu au fost ridicate de o singură persoana. E drept că arhitectul a fost unul singur, dar el putea să stea foarte bine cu papirusul în braţe dacă nu existau sclavii (chiar dacă termenul e peiorativ) care să lucreze. La fel şi un film: regizorul poate avea o idee buna, dar fără actori e nul. La fel cum şi actorii sunt inutili fără costumieri, iar costumierii fără croitori.

Povestea asta seamănă foarte mult cu păpuşile ruseşti Matrioşka, unde descoperi o păpuşă în interiorul alteia, apoi alta şi tot aşa. Un lucru de amploare se realizează fără drept de apel prin contribuţia a două (cel puţin) sau a mai multor persoane.

Ca să extragem o concluzie de aici, se poate deduce următorul lucru: comunicarea, conlucrarea, inteligenţa, simţul practic, logica, raţiunea, imaginaţia sunt cheia succesului real şi care vine la tine fără să îl chemi. Se va încolăci el singur în jurul tău. Aşa că, take it easy!

Surse: Imgur, NTRLab.Blog, Johnston Architects, Kung Fu Panda Wiki – Wikia, enciclopedie.