Le datorăm americanilor multe lucruri care ne-au făcut fericiţi, dar şi în aceeaşi măsură nefericiţi. Pornind de la McDonald’s, KFC sau Springtime şi până la marile desene animate clasice marca Walt Disney, America este Ţara Canaan-ului unde se regăseşte oaza de binefacere a omenirii. Cine nu a auzit de Visul American al cărui portret este compus din familia-model cu maşină modernă, cu suficienţi bani pentru vacanţa de vară, doi copii şi joburi bine plătite? Aşa cum Jim Carrey îi mulţumeşte lui Dumnezeu (Morgan Freeman) la modul sarcastic pentru Marele Canyon, aşa şi noi le mulţumim americanilor pentru gama largă de junk-food: „Thank you for the Grand Canyon, and good luck with the Apocalypse” (Source: www.imdb.com/title/tt0315327/quotes) Obezitatea a devenit o problemă globală, iar acesta este unul dintre lucrurile negative transmise de americani. În lipsa acestor fast-food-uri, lumea nu ar suferi acum. Aşa cum am mai spus, oamenii sunt lacomi şi incredibil de uşor manipulabili. Nu le trebuie mult până să ia toată mână şi mai apoi, tot braţul.
Europa, în ultimul deceniu, a trecut printr-un proces îndelungat de ‘americanizare’. Forţa cu care cultura americană, care promovează îndeosebi libertatea excesivă în aproape orice, a acţionat asupra minţii europene, demonstrează uşurinţa cu care oamenii preiau ce este facil, spontan, imediat, de prezent. Suntem fiinţe care, indiferent de ce gândim sau susţinem, doresc bucuria şi plăcerea prezentului. Nu mai dorim amânări de niciun fel. Totul este “here and now”. Aşa cum latinizarea s-a produs printr-o invazia romană în toate domeniile populaţiei cucerite, aşa şi ‘americanizarea’ s-a produs prin afulxul ei, asemenea unui tsunami atlantic, la toate nivelurile naţiunii române.
În primul rând, este vorba de limbă. Copiii români, încă de la vârste mici, iau contact nemijlocit cu limba engleză prin intermediul filmelor americane, care s-au impregant profund în memoria colectivă. Cine nu a auzit de Cinderella, The Little Mermaid, Bambi, Brave, Treasure Planet, Ratatouille, Sinbad, Tangled, Snow White ș. m. d.? Şi cine nu a crescut cu ele, mai ales cei din generaţia ´90?
Să ne gândim la influenţele acestea americane cu substrat european (pentru că multe dintre filmele Disney au fost inspirate de povestirile fraţilor Grimm, care erau de origine germană) manifestate în subconştientul nostru care ne-au marcat societatea și cultura.
Luaţi desenul Brave, spre exemplu, care are drept back-ground Scoţia Medievală, iar pe post de conflict psihologic – eterna neînțelegere dintre fiică și mamă, Pinocchio – unde facem cunoştinţă cu Italia secolului XIX sau The Little Mermaid, inspirată de povestirea lui Hans Christian Andersen cu nume eponim şi gândiţi-vă la ce înseamnă ele: cultură şi imaginaţie europeană îmbinată cu inteligenţă şi umor american. Este ca un vas chinezesc: noi îl creăm, iar ei îl pictează, finisându-l. Fundament şi finisaj, tablou minunat încadrat de ramă.
Acelaşi lucru poate fi aplicat și serialelor. De-aceea, să ne gândim: cum ar fi arătat lumea fără serialul Seinfeld? Cine altcineva ar mai fi putut inventa un astfel de umor de calitate, dacă nu americanii? Reuşita fenomenală a acetui serial se datorează faptului că ideea de la care ei au pornit a fost nimic. Viaţa porneşte de la nimic şi ajunge să însemne tot. Nimicurile vieţii (precum întâlnirile cu prietenii, cumpărăturile, job-ul zilnic) devin centrul universului şi, în contexte bine-poziţionate, devin lucruri de o valoare inestimabilă.
Iar noi am preluat lucrul acesta în propriul comportament. Fetele şi-au ales drept modele frumuseţile din Hollywood, încercând să ajungă la standardul lor de superioritate. Actriţe ca Angelina Jolie, Meryl Streep, Anne Hathaway, Catherine Zeta-Jones, Catherine Blanchet, Meryl Streep, Mia Wasikovska, au creat un impact puternic asupra celor care s-au lăsat şi au fost impresionaţi de farmecul lor, descoperind în ele un model demn de urmat în viață.
Copiii români de azi nu mai vor să contribuie la binele universal, ci vor să-şi creeze propriul univers al fericirii care nu mai include factorul comun numit „celălalt”. Odată cu literatura americană lipsită de cenzură, care a încetat să mai inoculeze sentimentul de respect în oameni, s-au născut şi multe lucruri negative, precum maturizarea precoce a fetelor şi creşterea agresivităţii în cazul băieţilor. Viziunea specifică a filmelor americane de acţiune este aceea a asasinului perfect cu nelipsita armă în mână, debordând de încredere, grandoare, inteligenţă extremă şi atracţie hipnotică, și având scopul de a crea acest impact emoţional asupra generaţiilor prezente.
Tinerii s-au identificat întotdeauna cu ce este măreţ, sarcastic, arogant şi frumos, pentru că ei nu se pot asocia cu ce este învechit. Ei au nevoie de intensitate, de energie, distracţie, de viaţă, sunt interesaţi de tot ceea ce este activ şi viu şi real. Vechile tradiţii băbeşti au fost eradicate demult, fiind înlocuite cu libertatea aberantă de exprimare, cu o exagerată aroganţă şi cu preferarea de multe ori a răului în locul binelui. Aţi auzit de proverbul american: „It feels good to be bad?” care induce ideea că tot ce e negativ este mai cool, mai provocator, mai alive dacât „a fii cuminte”? Ei bine, lucrul acesta a fost împrumutat și de români.
Limba engleza a invadat planeta şi se prezice că aceasta va deveni singura limbă de circulaţie adoptată de toate naţiunile, la un moment dat. Adevărul este că engleza sună de actualitate, se simte ca şi cum ar fi de actualitate şi are o armonie sonoră aparte. Nu ar fi sunat nici pe departe la fel de bine în franceză (Je reviendrai) sau în rusă (Ya vernus’) faimoasa replică a lui Schwarzenegger: „I’ll be back!” din Terminator.
Adevărul este că americanii sunt buni la ceea ce fac, pentru că iubesc ceea ce fac. Dacă băieţii se regăsesc acum în The Avengers şi vor să fie la fel ca The Iron Man sau Captain America, Bruce Willis, Leonardo do Caprio, Tom Hanks, iar fetele se regăsesc în Black Widow, Lily James, Alexandra Daddario, Jennifer Lawrence, Charlize Theron, adulţii de azi îşi aduc probabil aminte de Michael Jackson şi The Rolling Stones. Ce ar fi fost lumea fără desenul animat inspirat din istoria tumultuoasă a familiei Romanov din Rusia secolului al XX-lea – Anastasia – sau fără Western-ul animat Spirit-The Stallion of the Cimarron Herd ori fără inegalabilul Kung-Fu Panda (toate cele 3 filme)? Ar fi arătat la fel cum arată azi? Dar în lipsa The Lord of the Rings sau The Hobbit? Cine altcineva, dacă nu americanii, s-ar fi gândit să realizeze un film în care Tom Cruise escaladează Burj Khalifa sau stă agăţat de un avion în plin zbor?
Şi toate acestea au început cu o criză numită Harry Potter. În anii 2000, când s-a lansat seria, nebunia a început să crească uşor, dar sigur. Copiii visau numai la vrăjitori, la magie, la o școală ideala ca Hogwarts, se îmbrăcau în haine de vrăjitor, purtau ochelari cu rame identice cu acelea ale protagonistului (Daniel Radcliffe) şi încercau să facă rost de fiecare roman posibil al scriitoarei J.K.Rolling.
Inspiraţi de răsunătorul succes al acestui roman ecranizat, producătorii de filme au continuat să se axeze pe aceleaşi teme, având drept suport romanele lui Rick Riordan – seria Percy Jackson, şi mai târziu The Maze Runner – James Dashner. În fapt, tinerii generaţiei 2000 au crescut împreună cu eroii lor, atât romanele, cât şi filmele având alura de bilgdunsroman, urmărind evoluţia unui personaj de-a lungul a mai multor ani şi care experimentează copilăria, adolescenţa, tinereţea şi maturitatea. Se ştie că ele au cel mai mare impact psihologic asupra unei audienţe tinere, care doreşte să se identifice, să trăiască împreună cu personajele îndrăgite. Dacă veţi sta să analizaţi vreodată aceste cărţi şi producţii în paralel, veţi constata că ele au multe în comun, pornind de la evoluţia psihologică a personajului central, la maturizarea lui şi până la cadrul de desfăşurare a acţiunii. Spre exemplu, reflexia şcolii de magie Hogwarts se regăseşte în şcoala Camp Half-Blood din Percy Jackson şi mai târziu în The Glade din The Maze Runner, unde personajele sunt repartizate pe categorii în funcţie de abilităţi. Şi că veni vorba, vă sună ceva cunoscut aici á la HufflePuff din Harry Potter? Şi, bine-înţeles, personajul masculin principal (Harry Potter, Percy Jackson, Thomas) întotdeauna va avea o abilitate specială faţă de ceilalţi, întotdeuna se va evidenţia prin ceva anume, care îi va transforma în eroi în cele din urmă. Ideea este că americanii se raportează întotdeauna la public, iar filmele lor trec printr-o fază de crisalidă, înflorind cu fiecare generaţie în parte, perfecţionându-se de la o producţie la alta.
Lumea americanilor ne-a demonstrat că orice este posibil, de la cele mai fantastice idei până la cele mai oribile şi triste lucruri (9/11), dar tocmai aceste mari căderi, având drept audienţă lumea întregă, i-au făcut să se refacă mai puternici şi mai buni decât erau înainte. Este posibil ca tocmai această predilecţie nativă a americanilor pentru arme şi violenţă să se regăsească chiar în conştiinţa lor profund mutilată în urma acestui eveniment nefericit cu impact global.
Şi totuşi, dacă nu ar fi existat Bill Gates, probabil că românii ar mai fi continuat şi acum să vorbească la telefoanele publice cu monedă şi şi-ar fi trimis scrisori pe distanţe lungi în stil medieval: prin intermediul porumbeilor. Aşa că vedeţi că lumea americană este plină şi de surprize bune.
Efuziunea spiritului nativ american s-a transmis, ca un microb, tuturor celorlaltor naţiuni, care pur şi simplu nu au putut face faţă impetuozităţii şi caracterului acestuia plin de viaţă şi culoare. Democraţia există în fiecare dintre noi, dar nu este nici pe departe la fel de dezvoltată şi promovată ca în spiritul american. China şi Janponia, ţările cele mai dezvoltate în tehnologii de ultimă oră, dar şi indubitabil în cultură, au acceptat în bună măsură această infiltrarea a americanilor şi în lumea lor, deşi caracterul şi cultura lor sunt nativ ermetice.
Aroganţa spiritului american este cea mai importantă trăsătură a caracterului lor, deoarece ea este cea care îi face măreţi. După cum Trump, care reprezintă o încununare a aroganţei supreme, este pe potriva americanilor din punctul de vedere al mândriei, bogăţiei şi vieţii luxoase, aşa şi Putin reprezintă opusul lui, cu excepţia unei mai sobre atitudini în relaţia globală. La americani, totul este pe faţă, este real, este spus tuturor, ei nu sunt egoiști; americanii cunosc verbul „a oferi” mai degrabă decât „a păstra”, ceea ce este o importantă manifestare a caracterului lor. În cazul românilor, lucrurile se petrec pe dos. Iohannis este o apariţie extrem de rară pe ecran, iar atunci când apare, te rogi imediat să dispară.
Deşi când zicem America, primele lucruri care ne vin în minte sunt Pepsi, Coca-Cola, Smarties, telefoane, Mark Zuckerberg, Hollywood, Facebook şi democraţie, România a preluat foarte uşor aceste lucruri, pentru că tot ce este facil se obţine uşor. Dar cu toate acestea, democraţia are multe feţe negre, iar din democraţie se va naşte cea mai mare supunere în masă. Pentru că, atunci când ţi se oferă prea multă libertate, nu o vei mai preţui şi, în scurt timp, ea va deveni cea mai feroce închisoare. Aşa că, beware freedom! Pentru că ea poate deveni la fel de bine şi temniţă.
În pofida tuturor celor spuse mai sus, voi încheia cu o replică bine-cunoscută din Seinfeld, care trebuie luată ca atare sau pusă în practică: „Râsul este cel mai bun medicament.”
Surse: Eat This, Not That!, Disney Movies UK – Disney U, Entertainment Tonight, Know Your Meme, Pinterest, PopSugar, ComingSoon.net, Yahoo, CNN.com, www.obcinst.cz, The Inspire Network.
Pe Față 
Lasă un răspuns