Despre Perspectiva Şcolii – Partea a II-a

Şcoala în România se poate repara prin oameni. Dacă oamenii sunt cei care au pervertit-o, atunci tot ei sunt cei care trebuie să o repare. Ştim bine că nu toţi suntem făcuţi pentru şcoală. De-aceea, este necesar să vă găsiţi o cauză şi să o urmaţi. Dacă mulţi văd în şcoală doar un instrument care îi va propulsa în cercurile înalte ale societăţii, dacă mulţi văd în şcoală doar un loc unde se întâlnesc cu prietenii, lucrurile astea trebuie să înceteze. Şcoala este exact ca o carte. Dacă îţi place coperta, autorul şi titlul, o cumperi, dacă nu, o pui înapoi în raft. Însă şcoala este, de cele mai multe ori, un roman obligatoriu, care ni se impune. În fiecare lucru rău există şi un lucru bun, iar şcoala nu este o excepţie.

Absenteismul din şcoli este iar un factor negativ şi nu puţine sunt cazurile în care studenţii/elevii vin la şcoală şi se trezesc doar ei trei şi cu profesorul patru la cursuri, ca şi cum s-ar afla în ziua Apocalipsei. Desigur că în lipsa şcolii, factori ca „bullying-ul”, certurile dintre părinţi şi copii pentru temele nefăcute sau făcute până în noapte târziu, grija părinţilor de a-i lăsa la şcoală pe aceştia, toate s-ar disipa în văzduh cât ai clipi. Şi, totuşi, în lipsa şcolii, cum s-ar mai naşte compeţitia, veşnicele comparaţii, adrenalina, stresul?

Prototipul elevului român nu va fi niciodată ferm ca „soldatul” coreean, nu va fi la fel de lispit de scrupule ca „învăţăcelul” indian, dar nici la fel de înapoiat ca cel african. Pe axa intelectului, elevul care intră silit în nefericitul „mariaj” cu şcola, care se va finaliza ori cu un divorţ (alegerea unei meserii pentru unii), ori cu un accept reciproc, ca doi soţi care se cunosc demult şi rămân împreună pentru că nu au de ales, (prin urmarea unei facultăţi a celor care se hotărăsc să meargă mai departe de liceu) se situează între Est şi Vest. Noi nu suntem nici genii, nici Neanderthali, suntem antitetici.

Ochiul privitor al unui intelectual citit şi învăţat va privi întodeuna altfel Louvre-ul din Paris ori Munţii Stâncoşi din America. Pentru omul învăţat, natura, arhitectura şi arta vor fi înţelese întotdeauna la un nivel mult mai profund decât omul neinstruit. El va vorbi altfel, va păşi altfel, va acţiona întotdeuna altfel. Toată fiinţa lui va fi altcumva decât a unui om obişnuit. Dar să ne gândim la marile genii ale lumii din muzică, pictură, poezie, inginerie etc (Beethoven, Leonardo da Vinci, Mozart, Aivazovski, Michelangelo, Shakespeare, Eminescu). Ei nu au avut nevoie de şcoală, ba mulţi dintre ei au şi respins-o, şi, cu toate acestea, în mod paradoxul, aveau nevoie de cunoaştere, doreau să înveţe la nesfârşit, nu se mai săturau de acea învăţătură astrală, cosmogonică, care transcende tot ceea ce e uman. Aici apare acel declic despre care vorbeam. La 1600 nici nu existau şcoli în adevăraul sens al cuvântului, şi, cu toate acestea, ei au fost fondatorii marilor şcoli ale lumii moderne. La ei s-a produs declicul dragostei pentru ceva văzut la prima vedere, pentru acel lucru/persoană care te va ţine o viaţă ocupat. Caragiale, Eminescu, N. Iorga, Sadoveanu, Slavici, Minulescu s-au „îndrăgostit” pentru totdeauna de „arta de a scrie” şi au făcut lucrul ăsta o viaţă de om. De-aceea, spun: şcoala nu este o simplă insituţie cu scaune, bănci şi catedră unde îţi scoţi telefonul şi începi să tastezi prietenilor: „Bă, azi nu se face cursu’ de mate’. Io mă duc acasă dacă nu vine nici ăsta la fizică” sau „Tu ţi-ai făcut tema? Dă-mi-o şi mie!” Nu, nu despre asta este vorba. Aici este şi va fi întotdeauna vorba despre lumea în care trăim care, din nefericire, pentru că nu s-ar fi putut întâmpla oricum altfel, a fost pusă în noţiuni teoretice. Şcoala este recipientul în care s-a turnat realitatea dedusă prin noţiuni abstracte şi, din nefericire, teoretice. Însă apa din pahar este cea esenţială. Planeta este distractivă, vie, energică, noţiunile sunt triste şi nefericite. Dacă la fizică învăţăm despre cum Pământul se învârte în jurul Soarelui, despre comete, asteroizi, quasari, despre întregul Sistem Solar, imaginaţi-vă o astfel de lecţie interactivă şi câţi elevi ar atrage ea. Imaginaţi-vă numai că am avea posibilitatea, fiecare dintre noi, să vadă Pământul din exterior în mod real şi să se minuneze de frumuseţea lui şi să conştientizeze lumea şi ce înseamnă viaţa, de fapt. Din păcate, asemenea Bibliei, care ne povesteşte despre faptele miraculoase ale lui Isus, acceptăm cu superficialitate anumite adevăruri, fără a le conştientiza însă importanţa. Dacă aţi ştii oare că, în vreme ce spuneţi lecţia pe dinafară la geografie, Pământul, cu tot cu voi şi cu alte 8 miliarde de oameni, se învârte cu 1.675 km/h fără ca voi să simţiţi sau să ştiţi măcar lucrul ăsta, aţi mai desconsidera vreodată puterea învăţăturii?

Dacă staţi bine să vă gândiţi, timpul petrecut la şcoală este relativ scurt, în comparaţie cu o viaţă de om. Aşa că, până la urmă, nu şcoala este sensul principal al vieţii. Este important ca, atunci când vei termina şcoala şi te vei întreba: “Sunt pregătit de viaţa adevărată, care nu mai ţine de câte ştiam la
şcoală?” răspunsul tău să fie unul pozitiv. Dacă timpul pe care îl petreci cu tine însuţi (care te solicită 100%) este de calitate, înseamnă că ai învăţat lecţia vieţii, mult mai preţioasă decât orice pe lume.